Contactați-ne
ROL.ro
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
ROL.ro
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Cât a ajuns să coste o călătorie cu metroul în București. Sumele nu sunt mici pentru cei care circulă frecvent cu acest mijloc de transport în comun

16 mai 2023
in Actualitate

Avantajele călătoriei cu metroul sunt incontestabile. După Londra, cu celebrul The Tube, așa cum este poreclit cel mai vechi metrou din lume inaugurat la 10 ianuarie 1863, foarte repede, alte orașe europene au adoptat metroul ca mijloc de transport în comun. Atena în 1869, Istanbul în 1875, Budapesta în 1896 și Paris în 1900. În București, prima linie, M1, a fost dată în folosință pe 16 noiembrie 1979, între Semănătoarea și Timpuri Noi, iar inaugurarea oficială a avut loc o lună mai târziu, pe 19 decembrie 1979. Lungimea liniei era de 8,63 km și avea 6 stații.

Cât a ajuns să coste o călătorie cu metroul în București

Mesajul Părintelui Chiril de la Muntele Athos pentru poporul român

28 noiembrie 2024

Vouchere sociale – a treia tranșă. Guvernul a anunțat când intră banii

19 octombrie 2022

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16 mai 2025

Sfântul Dumitru – tradiții și obiceiuri. Ce nu este bine să faci niciodată în ziua de 26 octombrie

25 octombrie 2022

De-a lungul anilor, metroul s-a impus în segmentul transportului în comun al cetățenilor Capitalei. Se folosesc de el pentru deplasare o mulțime de oameni. Ce trebuie să știe bucureștenii în privința prețului călătoriilor este că acesta diferă în funcție de tipul de călătorie ales. Se poate vorbi astfel de o ofertă tarifară pentru călătoriile integrate metropolitane. Ea este aplicabilă fie pentru una, două sau 10 călătorii, cât pentru abonamente valabile 24 de ore, 72 de ore, săptămânale, lunare, semestriale, anuale.

Ce tarife practică Metrorex

Iată care sunt actualmente secțiunile tarifare utilizate de către Metrorex, compania românească care operează infrastructura de metrou din București:

1 călătorie-nenominal, suport cartelă magnetică, fără temporizare costă 3 lei.
2 călătorii-nenominal, suport cartelă magnetică, fără temporizare costă 6 lei.
10 călătorii-nenominal, suport cartelă magnetică, înseamnă 25 de lei.

Abonamentul pentru 24 de ore, nenominal, suport card contactless Ultralight, cu temporizare 15 minute costă 8 lei.
Abonamentul pentru 72 de ore, nenominal, suport card contactless Ultralight, cu temporizare 15 minute presupune suma de 20 de lei.
Un abonament săptămânal, nenominal, suport cartelă magnetică, cu temporizare 15 minute, costă 30 de lei.

Abonamentul lunar, nenominal, suport cartelă magnetică, suport card contactless reîncărcabil (nominal), cu temporizare 15 minute este în valoare de 80 de lei.
Abonamentul pentru 6 luni, nominal, suport card contactless reîncărcabil, temporizare 15 minute are preţul de 400 de lei.
Abonamentul anual, nominal, suport card contactless reîncărcabil, temporizare 15 minutre valorează 700 de lei.

Sumele pentru tichetele Metrorex nu sunt mici

Sumele menționate, care nu sunt deloc mici, sunt valabile pentru toate cele 5 linii de metrou. Dacă vreți să obțineți informații cu privire la orice linie de metrou, la traseul pe care îl aveți de parcurs, nu vă rămâne decât să faceți clic pe unul dintre butoanele liniilor, respectiv M1, M2, M3, M4, M5, cu condiția să intrați pe site-ul cu pricina.

Totodată, bucureştenii pot afla și programul după care trec aceste trenuri prin gări, adică între orele 5:00 și 23:00, atunci când sunt ultimele plecări finale ale fiecărei linii de metrou. Metrorex mai informează că în stațiile Piața Unirii 1 și Piața Unirii 2 pasagerii sunt așteptați să facă transfer între liniile de metrou M1, M2 și M3.

Pe lângă abonamentele de mai sus, de pe site-ul companiei citate reiese că există şi altele disponibile studenţilor, elevilor, donatorilor de sânge, care au un regim special. Astfel:

Abonamentele pentru studenţi conform H.G. 42/2017 art.4, alin.3 sunt gratuite.
Abonamentele lunare cu reducere de 50% pentru studenți costă 40 de lei.
2 călătorii cu reducere 50% pentru studenți au preţul de 3 lei.
10 călătorii cu reducere 50% pentru studenți costă 12,50 de lei.
Un abonament săptămânal cu reducere 50% pentru studenți are valoarea de 15 lei.
Donatorii de sânge beneficiază de un abonament lunar cu reducere 50%, ceea ce presupune suma de 40 de lei.
Elevii fac parte din categoria persoanelor cărora li se acordă gratuitatea deplasărilor cu metroul.

ShareTweetPinTrimiteTrimite
Urmatorul Articol

Este obligatoriu să faci asta, după ce cumperi legume şi fructe de la supermarket

Părintele Calistrat: „Rugăciunea de Aur este fix la miezul nopţii!” Rosteşte-o acum şi ai să vezi ce putere are:

18

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16

Poveste de viata: “Am 50 de ani și nu am copii. Dar nu trebuie să te plângi de mine — dimpotrivă, mă simt foarte fericit”

13

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

08

Horoscop JOI, 23 mai 2024. Decizie importantă în afaceri şi o moştenire neaşteptată

23

Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie

03

Cum alegi cele mai bune plase de mini fotbal

02

Anunțul momentului de la CJ Prahova: A fost emisă prima autorizație pentru centura Azuga–Bușteni. Lucrările vor începe în scurt timp

19

Rugăciunea mamei care te scoate şi de la fundul mării! Aceasta este:

23

S-au anunțat primele ninsori în România, în toamna 2025. Meteorologii Accuweather au făcut anunțul

19
ROL.ro

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

  • Ortodoxia.me
  • DailyNews.ro
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii aici