Contactați-ne
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Nici un rezultat
Toate rezultatele

BĂIATUL era la țară, se plimba cu BICICLETA când a văzut ÎN MIJLOCUL DRUMULUI un SICRIU PRĂFUIT! S-a apropiat și a încercat să-l DESCHIDĂ. E INCREDIBIL ce a văzut ÎNĂUNTRU și CINE lăsase COȘCIUGUL tocmai acolo

30 martie 2017
in Actualitate, International

Un băiețel aflat în vacanța de vară la bunici se plimba pe un drum de țară când a făcut o descoperire cel puțin ciudată.

El a găsit un sicriu care era chiar în mijlocul drumului din Houston, Texas. Conform Fox4, băiatul a contactat rapid poliția care a ajuns la fața locului și a investigat încercând să-și dea seama cum a ajuns obiectul cel puțin straniu în mijlocul drumului.

În cele din urmă a reieșit că în zonă fuseseră inundații recent, iar sicriul fusese dus de ape de la o biserică baptistă din zonă. Apele care s-au ridicat au luat pe sus sicriul, și l-au purtat chiar în mijlocul drumului.

Aceasta este doar una dintre consecințele nefericite cu care se confruntă locuitorii Texasului din cauza vremii nefavorabile și extreme. Anul trecut au fost distruse peste 400 de case, iar 1000 de locuitori au fost mutați din cauza inundațiilor. În Houston, furtunile au făcut ca un apartament să se prăbușească, ucigând două persoane.

Muncitorii de la o casă funerară din zonă au ajutat poliția cu transportul sicriului înapoi la locul de unde… Îl luaseră valurile. Ziarele locale nu au dat publicității dacă în sicriu era sau nu cadavrul unui om decedat.

Urmatorul Articol

Un STRĂIN i-a trimis CERERE DE PRIETENIE pe Facebook, iar ea nu s-a gândit prea mult la asta și a acceptat-o. Când bărbatul a intrat să îi SCRIE ÎN PRIVAT, tânăra a început să PLÂNGĂ. Nu-i venea să creadă că i se întâmplă asta!

Părintele Calistrat: „Rugăciunea de Aur este fix la miezul nopţii!” Rosteşte-o acum şi ai să vezi ce putere are:

18

Poveste de viata: “Am 50 de ani și nu am copii. Dar nu trebuie să te plângi de mine — dimpotrivă, mă simt foarte fericit”

13

Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie

03

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

08

Horoscop JOI, 23 mai 2024. Decizie importantă în afaceri şi o moştenire neaşteptată

23

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16

Cum alegi cele mai bune plase de mini fotbal

02

Câte calorii are şoriciul de porc? Reţetă delicioasă de şorici fiert în zeamă de varză

21

Cum creezi un cont de economii în baza cheltuielilor tale lunare

19

Avem imaginile bombă cu Lili Sandu! A pozat goală când era tânără, dar acum trecutul a ajuns-o din urmă! Iată care sunt pozele pe care le-ar vrea șterse

06

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

  • Ortodoxia.me
  • DailyNews.ro
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2025 ROL.ro | Contact