Un bărbat a ales să își spună povestea de viață pe rețelele sociale pentru a încuraja pe cei care ajung, din diverse motive, părinți singuri.
„Aveam vreo 20 de ani când soția mea a murit, lăsând în urma amintirea ei și pe fetița noastră, Aurora.
Aurora creștea repede și îmi umplea sufletul în fiecare zi.
Toată lumea încercă să îmi spună că se apropie ziua aceea când fiica mea va întreba unde este mama ei. Toată lumea vă avertiza că va fi o zi grea pentru mine. Nu voiam să îi cred, nu voiam să trec prin asta.
Începusem să trec pe o foaie ce am aveam de gând să-i spun. Nimic nu îmi ieșea. Fiecare cuvânt pe care îl scriam mi se părea nepotrivit. Am rupt zeci de foi, toate au ajuns la gunoi. Nu existau cuvinte pe care să le folosesc pentru a răspunde la cea mai grea întrebare a fiicei mele.
Într-o seară de vară, stăteam cu Aurora în brațe în curtea casei de la țară a părinților mei. Încercam să-i răspund la cele mai nătrușnice întrebări pe care le punea. De ce e sucul de portocale portocaliu? Orice explicație găseam, ea nu era prea atentă.
La un moment dat, din senin m-a întrebat:
– Tati, mami unde e?
Mi s-a oprit inima. Nu știam ce să spun. Mi se uscase gura. Nu mai puteam să gândesc. I-am spus prostește:
– E în ceruri!
Nu sunt o persoană prea religioasă, dar asta mi-a venit în cap prima oară. Am continuat:
– E acolo, în cer, dincolo de stele!
Aurora s-a uitat spre cer în timp ce își rodea un degețel.
– Luna!
– Da, e Luna! Mare și albă!
– E Luna lui mami!
– Ce?
– Mami e pe Lună ca să mă vadă.
– Păi și ce crezi că face acolo?
– Îmi repară jucăriile. Spre să se întoarcă!
Logica ei m-a surprins. Și asta a fost tot. S-a întors la joaca ei. Mi-ar plăcea să cred că imaginația o are de la mine, dar nu cred că e adevărat.
Cred că adulții complică totul, mai ales lucrurile cele mai simple.
Pentru mine era complicat să explic pierderea și mortalitatea. Pentru ea, fiica mea totul era simplu, a privit spre cer și a găsit răspunsul. ”
