Zeci de micuți își duc viața în condiții greu de imaginat. Într-o sărăcie lucie, cum greu ți-a fost dat să vezi în secolul 21, în comuna Glodeanu din Buzău, copiii își duc existența cu greu de pe o zi pe alta.
La doar câțiva kilometri de civilizație, într-un bordei sărman trăiesc uitați de lume doi copilași. Mihai și Cătălin nu știu cum arată jucăriile adevărate, ci se joacă cu rămășițele unui avion de jucărie pe care l-au găsit în curte.
Doar părintele din sat le mai trece din când în când pragul și le aduce câte ceva de mâncare. Aragazul din bordeiul micuților e folosit de părinți mai mult pe post de dulap. Fără căldură, fără curent, fără apa, haine sau pături care să le țină de cald părinții se chinuie din greu să-i facă pe micuți oameni mari.
Puțin mai departe, într-o altă casă, tot din Glodeanu, alte suflete „tipa” după ajutor. Șapte copii, pe jumătate sălbatici, sunt prinși în închisoarea căsuței lor. Cel mai mic dintre frați are doar 6 luni și a fost găsit de părinte „zacand” în propria mizerie, cu muștele roind în jurul lui.
Cele 7 suflete trăiesc din alocație și fără nicio speranță într-un viitor mai bun. Părintele Tudor și-a amintit cu greu clipele în care le-a adus un baton de salam și l-au mușcat cu poftă, trecându-l din mână în mână.
Cu toate că le e greu, copilașii nu uită să spere și să se roage. O fac de fiecare data când se adună în jurul unei mese. Mămăliga e aliment de bază, dar ei se bucură de fiecare înghițitură de parcă ar mânca cele mai alese bucate.
Părintele Marian Tudor și-ar dori să poată construi o cantină socială unde să poată să le dea celor bătuți de soartă o masă caldă pe zi.
Sursa: ciao.ro
