Alexandru Emanuel Lahovari a fost una dintre figurile centrale ale diplomației românești în perioada următoare Unirii Principatelor, cu o carieră strălucită construită prin misiuni în marile capitale europene. Crescut la Paris, unde a studiat la Liceul Condorcet alături de viitori oameni politici francezi, acesta a intrat tânăr în diplomație și a refuzat oferta de a prelua ministerul Afacerilor Străine.
În 1893, la doar 38 de ani, Lahovari a fost numit ministru la Roma, apoi a reprezentat România la Constantinopol, unde a obținut o importantă iradea a sultanului Abdul-Hamid al II-lea în favoarea aromânilor. A urmat postul la Viena și, mai târziu, la Paris, unde a contribuit la încheierea alianței franco-române din 1916. A revenit la Roma pentru o a doua misiune pe care a continuat-o până la o vârstă avansată.
Raoul Bossy, care a început cariera diplomatică ca al doilea secretar la Legația României din Roma sub conducerea sa, l-a descris pe Lahovari ca pe un om de cultură remarcabilă cu o distincție personală desăvârșită. Rapoartele diplomatice ale acestuia, redactate în limba franceză impecabilă, se remarcau prin stil elegant și prin demonstrarea unei înțelegeri profunde a subtilităților diplomației europene.
