Simona Halep vorbește despre bucuria de a juca, dar în timpul meciurilor dă cu racheta de pământ. Bucuria de a juca ține și de o atitudine pozitivă, de o relaxare mentală.
Simona a dezamăgit din nou, la Openul Australiei, fiind eliminată de o sportivă mai slab cotată, americana Shelby Rogers. Este, evident, un moment dificil, dar așa e viața, acum ești sus, mâine poți fi foarte repede jos, astea sunt ciclurile vieții. Nu este prima dată când una din favorite părăsește primul tur al competiției și, categoric, nu va fi nici ultima dată. Dacă s-ar respecta tot timpul ierarhiile istorice, ce rost ar mai avea competiția? Și părerile oamenilor, ale celor care comentează prestațiile Simonei, sunt oscilante, trecând de la euforie, atunci când Simona reușește o performanță, la critici usturătoare atunci când pierde. Nu te poți bucura atunci când pierzi, evident, dar nici nu trebuie să faci din asta o dramă de proporții, pentru că altele sunt dramele vieții.
Simona s-a plâns de durerile la genunchi, dar pentru mulți români (și nu numai), asta a sunat ca o scuză, o încercare de a găsi un alibi pentru un meci foarte slab. Pentru noi, românii, Simona a fost mereu imaginea acelui sportiv care nu renunță niciodată, simbolul luptătorului care, chiar dacă suferă, trage de el și merge mai departe. Urmărind meciul cu Shelby Rogers, Simona ni s-a părut fragilă, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic. Așa cum spunea specialistul Eurosport, fostul mare campion Mats Wilander, nu îi poți arăta adversarului tău că treci prin momente grele, chiar dacă îți vine să urli de durere. Cu câteva zile înainte de startul turneului, Simona părea ok, optimistă și relaxată, vorbind despre bucuria de a juca, care trebuie regăsită, uitând de presiunea locului în clasament sau a banilor încasați. Dar de la primul meci am văzut o jucătoare irascibilă, care cu greu își găsea echilibrul interior, și a cedat neașteptat de ușor în fața sportivei americane. Simona nu mai era ea, ambiția și determinarea lăsaseră locul frustrării și stării de nervozitate.
Speranța noastră, a tuturor celor care am admirat-o și i-am ținut pumnii la fiecare meci, este legată de cucerirea unui turneu de Grand Slam sau de atingerea primei poziții în clasamentul WTA. Momentan, pare-se că acest lucru nu este posibil, dar așteptările noastre către asta tind, de aceea eșecul de la Australian Open este greu de digerat. Dar Simona nu are voie să renunțe la acest gând, să se resemneze, pentru că doar visând la acele performanțe le și poate atinge cândva. A ajuns în top 10, are doar 25 de ani, dacă se pregătește serios poate atinge unul din obiectivele propuse. Se vorbește și despre o răcire a relațiilor cu antrenorul Darren Cahill, ceea ce este încă o dovadă a tensiunii existente în jurul campioanei noastre. Dar să renunți nu este o opțiune. Simona să-și amintească de celebrul dicton al filozofului german Friedrich Nietzsche, care spune că ”ce nu te omoară te face mai puternic”. În ceea ce ne privește, oricat de mult ne-ar afecta înfrângerile ei, vom continua să o susținem, pentru că suntem români și avem această datorie.
Cristian Huluban
