Chirurgul rus Leonid Rogozov a făcut parte din cea de-a șasea expediție sovietică în Antarctica, în 1960–1961.
Tânărul medic, în vârstă de 27 de ani, era unul dintre cei 12 bărbați care se aflau în baza de la Novolazarevskaya.
În dimineața zilei de 29 aprilie, medicul a început să se simtă rău. Avea o stare de oboseală generală, era slăbit, avea febră și stări de vomă. La scurt timp, au apărut și dureri în zona abdominală.
Rogozov s-a diagnosticat singur: apendicită acută. Medicul avea nevoie de o intervenție chirurgicală de rutină, un lucru banal oriunde în lumea civilizată, însă el nu se afla în lumea civilizată, ci izolat în mijlocul unui pustiu înghețat. Mai mult, Leonid Rogozov era singurul medic al expediției științifice.
„Se pare că am apendicită. Încerc să-mi mențin calmul, chiar să zâmbesc. De ce să-mi îngrijorez prietenii? Cine ar putea să mă ajute?”, a notat medicul în jurnalul său.
Evacuarea bolnavului pe calea aerului era exclusă, din cauza furtunilor de zăpadă. Rogozov a încercat să se trateze cu antibiotice, dar starea lui generală s-a agravat rapid. Febra era tot mai mare, iar stările de vomă tot mai dese.
„Nu am dormit deloc noaptea trecută. Mă doare ca dracu’! O furtună de zăpadă îmi biciuiește sufletul, urlând ca o sută de șacali… Asta este… Trebuie să mă gândesc la singura soluție: să mă operez singur… Este aproape imposibil … Dar nu pot să stau cu brațele încrucișate și să nu fac nimic”, mai scria Rogozov în jurnal.
Nu a fost o decizie ușoară, dar Rogozov nu a avut de ales. Simptomele s-au agravat și a fost forțat să efectueze auto-apendicectomia.
Leonid Rogozov a pus la punct fiecare detaliu al operației, care a avut loc pe 1 mai 1961. Intervenția chirurgicală a început la ora locală 2.00, medicul fiind asistat de doi colegi de expediție, un meteorolog și un șofer. După 30-40 de minute, Rogozov a început să ia scurte pauze, din cauza stării de oboseală și amețelilor.
„Am lucrat fără mănuși. Vedeam foarte greu. Oglinda mă ajuta, dar mă și încurca – la urma urmei, arata lucrurile invers. Am lucrat mai mult pe pipăite. Sângerarea era puternică, dar nu m-am grăbit – am încercat să lucrez prudent. În timp ce deschideam peritoneul, am tăiat cecumul din greșeală și am fost nevoit să-l cos… Eram tot mai slăbit, iar capul începea să se învârtă. La fiecare patru-cinci minute, luam o pauză de 20-25 de secunde. În sfârșit, l-am văzut, blestematul de apendice! Îngrozit, am remarcat pata neagră de la baza sa. Asta însemna că o singură zi dacă mai amânam operația, probabil ar fi plesnit. În cel mai prost moment, când îndepărtam apendicele, am simțit că-mi stă inima și că mâinile mi s-au înmuiat. M-am gândit că povestea se va termina rău. Tot ce trebuia să mai fac era să îndepărtez apendicele… Apoi am realizat că, practic, eram salvat”, a povestit medicul Rogozov, într-o scrisoare trimisă familiei.
Operația a durat o oră și 40 de minute. Pe parcursul intervenției, colegii lui Rogozov au făcut câteva fotografii. După operație, starea medicului s-a ameliorat. După o săptămână, a îndepărtat cusăturile de la operație, iar apoi medicul și-a reluat activitatea obișnuită.
Sursa: historia.ro
