Contactați-ne
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Accident grav în Bihor. Un tir încărcat cu pietriș s-a răsturnat peste câteva persoane aflate pe marginea drumului

11 mai 2017
in Actualitate

UPDATE 13:30 O femeie şi nepoţica de 1 an si 3 luni prinse sub basculantă au murit. Cele două se îndreptau spre casă, când, într-o curbă, bena autobasculantei s-a desprins şi s-a răsturnat peste ele.

Un camion încărcat cu pietriş s-a răsturnat, joi, în oraşul Salonta, din judeţul Bihor, iar cel puţin o persoană a fost prinsă sub autovehicul, echipaje ale pompierilor deplasându-se spre locul accidentului. Potrivit unor surse, mai multe persoane ar fi decedat, printre acestea chiar şi un bebeluş

Din primele informaţii, deocamdată, nu se cunoaşte numărul victimelor, la faţa locului fiind echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Salonta şi Oradea, care au solicitat şi elicopterul SMURD, precum şi echipaje medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

“Accidentul s-a produs pe drumul judeţean 795, pe strada Tincii din municipiul Salonta. Poliţiştii rutieri efectuează cercetările la faţa locului pentru a stabili cauzele şi circumstanţele în care s-a produs evenimentul”, a declarat comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, conform ebihoreanul.ro.

Şoferul autobasculantei şi pasagera sa au suferit diferite contuzii, fiind preluaţi şi transportaţi la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Oradea. Traficul în zonă nu a fost blocat, circulaţia fiind dirijată pe un singur fir.

Potrivit căpitan Camelia Roșca, pompierii militari „au acționat la degajarea pietrișului din autobasculantă pentru ca aceasta să poata fi ridicată. Echipajele medicale au oferit primul ajutor celor două persoane aflate în autobasculantă, acestea fiind ulterior transportate la UPU Oradea”.

camion

SURSA FOTO: ebihoreanul.ro

Urmatorul Articol

Acest cuplu S-AU CĂSĂTORIT pe MUNTELE EVEREST după ce au urcat timp de 3 SĂPTĂMÂNI pe el, iar fotografiile făcute sunt EPICE! E ULUITOR ce nuntă a ieșit. Tu ai avea curaj să faci ceva atât de memorabil?

Părintele Calistrat: „Rugăciunea de Aur este fix la miezul nopţii!” Rosteşte-o acum şi ai să vezi ce putere are:

18

Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie

03

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

08

Horoscop JOI, 23 mai 2024. Decizie importantă în afaceri şi o moştenire neaşteptată

23

Cum alegi cele mai bune plase de mini fotbal

02

Poveste de viata: “Am 50 de ani și nu am copii. Dar nu trebuie să te plângi de mine — dimpotrivă, mă simt foarte fericit”

13

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16

Avem imaginile bombă cu Lili Sandu! A pozat goală când era tânără, dar acum trecutul a ajuns-o din urmă! Iată care sunt pozele pe care le-ar vrea șterse

06

Cum alegi perdele, draperii și jaluzele pe comandă ca să schimbi complet atmosfera casei

23

Ajutor financiar în două tranșe pentru pensionari! Sumele sunt cuprinse între 600 și 1.000 de lei, în funcție de pensie

20

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

  • Ortodoxia.me
  • DailyNews.ro
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2025 ROL.ro | Contact