Contactați-ne
ROL.ro
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
ROL.ro
Nici un rezultat
Toate rezultatele

A fost găsită moartă în apartamentul său. Se pregăteau să o înmormânteze, când au observat că ceva se mișca în abdomenul ei. Unii spun că e o MINUNE

in Actualitate, International

Un caz prezentat recent de presa franceză a șocat Franța. Iată prin ce momente terifiante au trecut doi polițiști, ajungând apoi pe primele pagini ale celor mai importante publicații franceze.

Se pare că povestea aceasta ciudată a început în momentul în care acești oameni ai legii au fost trimiși la locuința unei femei în vârstă de 49 de ani. Familia cu care ținea legătura o găsiseră fără suflare, și au chemat ambulanța. Se pare că ea suferea de anorexie de peste 20 de ani și, din păcate, i-a fost declarat decesul de către medicii de pe ambulanță.
Iată ce își amintește o sursă din cadrul poliției, pentru leparisien.fr: „Am fost apelați să intervenim în cazul unei femei aflată în stop cardiac. Pompierii din cazarma Messena au pornit în grabă spre apartamentul ei. Medicii de la Spitalul Salpêtrière a constatat că victima nu mai respira și au declarat-o decedată la ora 18:10, cauza morții fiind considerată suspectă. O oră mai târziu, Poliția a preluat cazul”.

Un ofițer de poliție judiciară a verificat trupul fără suflare al femeii și a văzut că exista o mișcare ciudată la nivel abdominal. El a fost cel care i-a alarmat pe medici, iar aceștia la rândul lor au descoperit o urmă de puls la vena jugulară a femeii.

Ce s-a întâmplat mai apoi e o minune care a fost muncită: timp de 30 de minute medicii au realizat asupra femeii manevre de resuscitare, dar, din fericire, pulsul femeii a fost în cele din urmă restabilit.

Sursa: Antena 1

Urmatorul Articol

PROPRIETARUL casei închiriate i-a cerut să NU INTRE în pod, dar el a făcut-o și a descoperit un tablou ciudat: UN COPIL cu OCHII NEGRII. A fost îngrozit de poza inexplicabilă, s-a dat înapoi, dar a auzit un ZGOMOT

Părintele Calistrat: „Rugăciunea de Aur este fix la miezul nopţii!” Rosteşte-o acum şi ai să vezi ce putere are:

18

Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie

03

Cum alegi cele mai bune plase de mini fotbal

02

Horoscop JOI, 23 mai 2024. Decizie importantă în afaceri şi o moştenire neaşteptată

23

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

08

Poveste de viata: “Am 50 de ani și nu am copii. Dar nu trebuie să te plângi de mine — dimpotrivă, mă simt foarte fericit”

13

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16

Rugăciunea puternică pe care e bine să o citești noaptea, între orele 00:00 și 03:00, când cerurile sunt deschise, iar rugăciunea ajunge direct la Dumnezeu! Să spui așa cu mare credință:

16

MApN face angajări. Ce condiții trebuie să îndeplinești: Poziția pe care te poți angaja fără Bacalaureat

08

Un elev care a luat 1,50 la Matematică, la Evaluarea Națională, a obținut 9,10 după contestație. Cum a fost posibil

10
ROL.ro

© 1998-2026 ROL.ro | Contact

  • Ortodoxia.me
  • PowerNews.ro
  • DailyNews.ro
  • Femina.ro

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2026 ROL.ro | Contact