Contactați-ne
ROL.ro
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
ROL.ro
Nici un rezultat
Toate rezultatele

A DOUA INAUGURARE A PASAJULUI CARE ÎNCĂ NU E GATA

24 iulie 2017
in Special

Treabă românească, marcă înregistrată. Atmosferă de sărbătoare, urale ale aplaudacilor de pe margine, strângeri de mâini, panglici tăiate, tot tacâmul pregătit pentru un eveniment măreț. Pasajul din Piața Sudului, o lucrare de dimensiuni impresionante (la cei doar 325 metri lungime ai săi), este inaugurat a doua oară, deși încă nu este finalizat. Și, fiți convinși, vor veni și alte inaugurări, din nou cu tăiat de panglici și aplauze furtunoase de pe trotuar.

Ar fi jenant pentru constructorii noştri dacă ne-am apuca acum să dăm exemple cu realizări ale specialiştilor din alte ţări, care au dat în folosinţă obiective mult mai îndrăzneţe decât un prăpădit de pasaj, într-un timp mult mai scurt decât cel estimat de minţile luminate de la noi. Să spunem doar că „după 3 ani cu doar 2 ani întârzieri”, doamna Gabriela Firea, primarul Capitalei, dă vina pe cei care au început acest proiect, cei care au fost la putere înaintea dânsei. De ce nu spune și cine au fost aceia? Să-i amintim noi, construcția pasajului a demarat pe timpul mandatului unui alt primar extrem de capabil, pe numele său Sorin Oprescu, care, ce să vezi…este coleg de partid cu doamna Firea.

Cum știi dacă ai viruși pe PC, fără să cumperi un antivirus

15 octombrie 2019

Prepay doar cu buletinul: ce ești obligat să faci ca să-ți poți folosi cartela

9 septembrie 2019

Incredibil! Aceasta este Dacia Student, mașina pe care Dacia a produs-o special pentru studenți! E superbă, uite cum arată. E o adevărată operă de artă, doar pentru studenți!

20 ianuarie 2019

MESERIA DE DOCTOR, CÂȘTIGATĂ PRIN ȘPAGĂ

4 iulie 2017

s2

Cum este posibil să inugurezi o lucrare încă aflată în curs, o lucrare care nu este finalizată? În ce epocă trăim, ce fel de oameni ne conduc, chiar am luat-o razna cu toții? Din moment ce onor Primarul Capitalei vine să taie panglica, înseamnă că prin pasaj se poate circula? Ah, stați să vedeți, nu încă, pentru că pasajul pietonal încă nu este finalizat, linia de tramvai mai are nevoie de unele retușuri, și sunt necesare încă lucrări de reparații și modernizări. Modernizări, la un pasaj abia inaugurat? Este, sub toate aspectele, un nou eșec al autorităților, nu un motiv de sărbătoare, cu pensionarii adunați să aplaude „mărețele realizări” ale partidului.

s3

Partea cea mai proastă este legată de aspectul financiar al acestui proiect, care putea fi plătit aproape integral cu fonduri europene. Dar, pentru că noi nu știm să ne respectăm promisiunile și credem că-i putem păcăli pe fraieri, iată că fraierii ne-au taxat, închizând robinetul prin care curgeau fondurile. Ce fac autoritățile în astfel de cazuri? Găsesc alți fraieri, și vin cu soluția plății de la bugetul local. Până pe 30 decembrie 2015, Primăria a absorbit 18 milioane de lei din 83 milioane lei fonduri europene, iar după această dată, logic, nu s-au mai făcut deconturi din bani europeni. Doamna Firea ne explică suav că s-au făcut economii, dar întrebăm și noi, ca să ne aflăm în treabă: care economii, din moment ce s-au pierdut 65 milioane de lei din fondurile europene?

s4

Bucureștenii așteaptă cu emoție cea de-a treia inaugurare a pasajului, prevăzută pentru data de 10 septembrie. Până atunci, conform promisiunilor doamnei Firea, pasajul va fi 100% finalizat, și toate micile probleme vor fi rezolvate. Așadar, locuitori ai Capitalei, puteți pregăti hainele cele mai bune, cumpărați flori și stegulețe, și antrenați-vă palmele pentru încă o rundă de aplauze furtunoase. Doamna Primar va veni din nou în mijlocul nostru, cu tricolorul pe umăr, și va inaugura pentru a treia oară, un pasaj care, având în vedere cele întâmplate până acum, nu știm sigur dacă va fi gata sau nu. Dar ce mai contează asta, baia de mulțime este singurul lucru important.
Cristian Huluban

ShareTweetPinTrimiteTrimite
Urmatorul Articol

Nu putea să doarmă din cauză că vecinii ei făceau amor prea tare, așa că s-a ridicat din pat și a mers să le bată la ușă. Când a văzut cine i-a răspuns, a rămas fără cuvinte și a început să plângă! Niciodată nu s-ar fi putut gândi la așa ceva

Părintele Calistrat: „Rugăciunea de Aur este fix la miezul nopţii!” Rosteşte-o acum şi ai să vezi ce putere are:

18

Poveste de viata: “Am 50 de ani și nu am copii. Dar nu trebuie să te plângi de mine — dimpotrivă, mă simt foarte fericit”

13

Cum alegi cele mai bune plase de mini fotbal

02

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

08

Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie

03

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16

Horoscop JOI, 23 mai 2024. Decizie importantă în afaceri şi o moştenire neaşteptată

23

Guvernul taie din veniturile românilor. Până la 700 de lei mai puțin pe lună: O diminuare semnificativă…

27

Când istoria, mitologia și thrillerul se împletesc – „Cubul lui Metatron” de Igor Bergler

26

Ce sumă va achita un român pentru 100 kWh de energie, de la 1 iulie 2025

30
ROL.ro

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

  • Ortodoxia.me
  • DailyNews.ro
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii aici