Iată o poveste emoționantă despre bunătatea unei femei care a ales să primească în viața ei un bărbat, chiar dacă rănile îi erau deschise, despre puterea ei de a trece peste atunci când cel care i-a fost alături alege să plece.
„A alergat în braţele mele pentru că era rănit, iar eu aveam mâini calde şi blânde care ştiau să vindece, să mângâie. A alergat în braţele mele pentru că era obosit, iar eu puteam să-l aştept. L-am aşteptat, l-am mângâiat, l-am vindecat şi a fost atât de nerecunoscător încât a plecat ca şi cum nu m-ar fi iubit niciodată.
Unii oameni ne dau impresia că suntem destinaţia finală către care se îndreaptă, ne dau impresia că au de gând să rămână mereu, dar de fapt se opresc doar pentru a se odihni, pentru a lua o pauză, uneori una destul de îndelungată, apoi pleacă fără să se gândească prea mult la faptul că ţi-au oferit amintiri şi că nu îi vei putea uita niciodată.
Era rănit, sleit, se vedea că suferise, că suferă încă, abia mai schiţa zâmbete pentru a-i ţine la distanţă pe curioşi, abia mai putea minţi frumos ca să scape de întrebări. Era bărbatul rănit din iubire, iar eu eram femeia care abia începuse să se vindece. Doi răniţi care aveau unul mai mare nevoie de celălat. Bărbaţii răniţi, atunci când găsesc femei puternice care poate sunt rănite şi ele, îşi permit să fie slabi, îşi permit să spună ce-i doare, acceptă să fie ajutaţi. Femeile rănite, atunci când întâlnesc bărbaţi răniţi din dragoste, la fel ca ele, devin puternice pentru că au pentru cine să lupte, au pentru cine să fie puternice căci înainte li se părea zadarnic să fie puternice pentru ele însele din moment ce nu vedeau rostul.
Unii oameni îţi dau impresia că eşti totul pentru ei, iar ei chiar sunt totul pentru tine, însă se întâmplă, din păcate, ca cei răniţi să fie dependenţi de vindecare, nu de omul care vindecă… Şi după ce se vindecă se întâmplă să uite. Suntem dependenţi de medicamente exact atât cât suntem bolnavi… E la fel şi în cazul gripei şi în cazul iubirii.
A alergat către mine şi l-am primit cu braţele deschise, am fost prezentă pentru amândoi, iar când a fost destul de odihnit cât să poată continua singur, a plecat. Se întâmplă. Pe celălalt cine îl vindecă dacă nu găseşte puterea să se vindece singur?”
