Contactați-ne
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Nici un rezultat
Toate rezultatele

A aflat, la 41 de ani, că este însărcinată cu tripleți, și că este deja în a 13-a săptămână. După ce medicul a scos cel de-al treilea copil, a început să țipe, după ce i-a spus mamei ce vede, aceasta a urlat: ,,Nu!”

1 august 2017
in International

Sarcinile pot fi foarte diferite una de cealaltă, unele pot fi complet normale, pe când altele pot fi excepționale. Mama unei fete în vârstă de 10 ani, Kimberly Fugate, a aflat că este însărcinată a doua oară la vâsta de 41 de ani, dar nu oricum, ci că este deja în cea de-a treisprezecea săptămână de sarcină.

Kimberly și soțul ei au fost șocați, dar surprizele nu se terminau aici. În timpul primei ecografii, cei doi părinți au aflat că vor avea tripleți. Erau cu adevărat în șoc, nici nu își puteau descrie sentimentele!

Chiar înainte de cea de-a 42-a sa zi de naștere, Kimberly a intrat în travaliu și a dat naștere unor tripleți identici. Dar după ce a venit pe lume și cel de-al treilea copil, doctorul a început să strige că mai era un copil!

Mama, care deja trecuse prin prea multe surprize, a urla: ,,NU!”

k1

Așa se face că, cei doi, Kimberly și Craig au acum patru fetițe identice. Șansele ca așa ceva să se întâmple sunt una la 13 milioane! Numele celor patru fete-minune sunt: Kenleigh Rosa, Kristen Sue, Kayleigh Pearl, și Kelsey Roxanne.

Acum fetele au patru ani, sunt sănătoase și frumoase, iar mama lor spune că iubește să fie mamă: ,,Cred că Dumnezeu m-a ales pe mine să le am pe toate patru. Simt că El va avea grijă de ele și că le va ajuta. Mă simt binecuvântată când văd cât de departe au ajuns.”, a mărturisit proaspăta mămică.

Ele sunt cele 5 surori:

k2

p1

p2

Sursa: Wikr

Urmatorul Articol

Femeia a rămas singură acasă, după ce soțul ei plecase într-o călătorie de serviciu, și a zis să vadă un film. Dar când a deschis televizorul, a înghețat. Uite ce văzuse femeia la TV

Părintele Calistrat: „Rugăciunea de Aur este fix la miezul nopţii!” Rosteşte-o acum şi ai să vezi ce putere are:

18

Horoscop JOI, 23 mai 2024. Decizie importantă în afaceri şi o moştenire neaşteptată

23

Poveste de viata: “Am 50 de ani și nu am copii. Dar nu trebuie să te plângi de mine — dimpotrivă, mă simt foarte fericit”

13

Cum alegi cele mai bune plase de mini fotbal

02

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16

Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie

03

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

08

Plățile digitale au devenit norma pentru mulți români

18

Câte calorii are şoriciul de porc? Reţetă delicioasă de şorici fiert în zeamă de varză

21

Avem imaginile bombă cu Lili Sandu! A pozat goală când era tânără, dar acum trecutul a ajuns-o din urmă! Iată care sunt pozele pe care le-ar vrea șterse

06

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

  • Ortodoxia.me
  • DailyNews.ro
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2025 ROL.ro | Contact