Doi soţi din judeţul Iaşi ne dau tuturor un superb exemplu de umanitate. Au ales să fie părinţi pentru 11 copii: 4 ai lor şi 7 luaţi în plasament. La 76 de ani, Gheorghe Vătavu îşi aminteşte cu drag de primul copil căruia i-a salvat destinul: o fată care acum studiază la Sorbona.
Gheorghe Vătavu este cel mai vârstnic asistent maternal din Moldova. Fost șef de stație CFR în comuna ieşeană Scânteia, bărbatul a continuat să muncească şi după ce a ieşit la pensie. Şi a ales cea mai grea meserie din câte există, cea de părinte.
Prima fetiță luată în grijă a fost Eliza, un copil de 8 ani de etnie romă. Nu a fost ușor, mărturişeste tatăl dedicat. Dar cu dragoste şi răbdare, copilul a reuşit performanțe care păreau rupte din filme.
Eliza e în anul II la Sorbona şi are deja un loc de muncă în Paris. Soţia lui, Eugenia, recunoaște şi ea că începutul a fost greu. Misiunea nu era doar de a crește cât mai bine un copil de la stat, dar și de a accepta răutăţile celor din jur.
Trei copii luați în plasament de Gheorghe și Eugenia sunt acum adulţi. Acasă au mai rămas patru fete, pe care soţii Vătavu le pregătesc pentru viaţă. Florentina, Ingrid, Carina și Ana.
Ingrid a aflat deja că discriminarea e o realitate şi că familia în care te naşti poate fi un coșmar, scrie tvr.ro. Ştie că, pentru a răzbi, trebuie sa muncească de 10 ori mai mult. Cu sprijinul părinților adoptivi a ajuns să fie cea mai bună elevă din clasă.
Iată că nu e nevoie să ai mulți bani ca să faci miracole și să lași ceva frumos în urma ta cât trăiești. Soții Vătafu sunt un exemplu de oameni uimitori și cu suflet extraordinar. Tot respectul!
Sursa: Fanatik