Mircea Geoană, Secretar General adjunct al NATO, a vorbit despre posibila sa candidatură la prezidenţiale. “Sunt tot mai aproape de o decizie”, a spus el la Antena 3 CNN.
Multe sondaje de opinie îl dau drept câștigător în alegerile prezidențiale pe Mircea Geoană, actual Secretar General adjunct al NATO.
“O decizie finală încă nu am luat-o și este evident faptul că trebuie să-mi fac datoria la NATO până în ultima zi de mandat.
Este un lucru evident, obligatoriu, și care face parte din etica mea profesională și din obligațiile mele de lider politic român și la nivelul NATO.
Dar văzând ce se întâmplă în țară și în afara țării, sunt tot mai aproape de o decizie. Asta nu înseamnă că facem aici, la Washington, un anunț. Nu este cazul.
Mai sunt câteva săptămâni până la alegerile locale din România. Mai sunt două-trei luni până la summit-ul de la Washington și îmi doresc foarte, foarte mult să contribui și pentru asta sunt în vizită, în America, la un summit de succes, ca după aceea, evident, vom vedea ce ne rezervă viitorul și ceea ce avem de făcut”, a spus Mircea Geoană la Antena 3 CNN.
Mircea Geoană: “Eu n-am fugit de răspundere niciodată în viața mea”
În interviul acordat lui Mihai Gâdea, Mircea Geoană a menționat că este “extrem de măgulit” de aprecierea pe care o primește din partea publicului, conform sondajelor de opinie.
Cu toate acestea, Geoană a subliniat că o candidatură la cea mai înaltă funcție în stat reprezintă o decizie masivă, implicând o mare responsabilitate.
“E o decizie importantă, e o decizie care implică responsabilitate”, a declarat Geoană.
“Eu sunt extrem de măgulit, de flatat că se pare, cel puțin din sondaje, că lumea are o părere bună despre mine, dar a candida la președinția României reprezintă o decizie masivă. E o decizie importantă, e o decizie care implică responsabilitate. Eu n-am fugit de răspundere niciodată în viața mea, nici în momente grele, nici momente mai favorabile din viață, dar cred că în acest moment, repet, sunt mai aproape de o decizie.
Dar decizia finală, cu subiect și predicat, cu anunț public și terminând această perioadă de întrebări repetate și de răspunsuri încă evazive din partea mea, o vom trata ca atare”, a explicat el.
Geoană, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: “Cât sunt la NATO, îmi văd de treabă la NATO”
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a fost întrebat şi luna trecută la Galaţi dacă va candida la alegerile prezidenţiale şi a răspuns că nu amestecă lucrurile, atât timp cât este pe această funcţie a NATO se preocupă de problemele Alianţei.
“Vă repet, mai ales într-un moment atât de complicat ca acesta, principala mea preocupare este ca împreună cu secretarul general să pregătim un summit NATO la Washington, aniversar, de mare, mare succes. Şi aşa cum am spus, nu îmi place să amestec lucrurile, atâta vreme cât sunt la NATO, îmi văd de treaba la NATO.
Dacă mă invitaţi încă o dată la Galaţi, vin cu plăcere şi vă spun care sunt planurile mele de viitor”, a spus Mircea Geoană, întrebat dacă va candida şi când îşi va anunţa candidatura.