Duminică, 21 mai, sute de oameni au participat la Sărbătoarea Narciselor de la Negrileasa. Locul din Munții Apuseni este situat pe Vârful Vâlcoi, la 1.438 de metri altitudine și este cunoscut pentru faptul că în această perioadă a anului, este plin de narcise. Poiana Narciselor este, din 1995, o arie protejată, vizitată de turiști din întreaga lume.
Poiana Narciselor este cunoscută sub numele de Dumbrava Vadului sau Dumbrava Narciselor. Se află în partea central-vestică a Brașovului, la doar câțiva kilometri de satul Vlad. Cine își dorește să ajungă în acest loc, o poate face prin DN1 sau DN37A. Un punct de reper este Brașov, la o distanță de 60 de kilometri.
Nu mai puțin de 400 de hectare are Poiana Narciselor, fiind cel mai mare loc din Europa de acest tip. În luna mai, când florile pot fi găsite în toată splendoarea lor, milioane de turiști, români și străini, vin să le vadă.
Atracții din Poiana Narciselor. Motivul pentru care este atât de vizitat locul
Turiștii nu vin în Poiana Narciselor doar pentru narcise, ci și pentru arbori și arbuști, specii de stejar, carpen, măceș și multe altele. Mai mult de atât, aici veți găsi și coada-vulpii, buhai, pușca-dracului, untul-vacii și multe altele, dar și orhidee albă, poronic, sunătoare, brândușa de toamnă, margaretă sau ghiocei.
Florile sunt de-a dreptul superbe și au un miros ce poate fi simțit de la distanță, dar cei care aleg Poiana Narciselor vor vedea și păsări, reptile, broaște, pupăză, mierlă și, cu puțin noroc, chiar căprioare.
Mituri și superstiții despre narcise
În cultura elenă, se spune că narcisele provin, de fapt, de la Narcis care se îndrăgostise de propria-i reflexie. Când s-a aplecat peste un lac, pentru a se putea admira, a căzut și a pierit. Deasupra locului ar fi apărut aceste flori. O altă legendă din același spațiu spune că la Învierea Mântuitorului, narcisa a fost prima floare care s-a deschis în Grădina Ghetsimani, motiv pentru care este și un simbol al renașterii.
Un alt mit despre narcise este acela că florile sunt utilizate de către vrăjitoare pentru a face descântece de dragoste. Din acestă cauză este bine să-i oferi femeii iubite narcise.
În diferite țări, narcisele au primit atât conotații pozitive, cât și negative. În Egipt și Franța, de exemplu, florile sunt asociate cu ghinionul și moartea, în timp ce în China, se crede că aduce noroc și simbolizează dragostea timidă și fertilitatea. Din această cauză, mirele își face buchet de narcise.