Vacanțele la mare împreună cu cel mic pot fi o experiență minunată și un prilej să creați amintiri prețioase împreună. Pentru ca totul să iasă așa cum îți dorești, este, însă, nevoie să acorzi o atenție sporită anumitor aspecte. Iată ce trebuie să ai în vedere dacă te-ai hotărât să călătorești pentru prima dată cu copilul la mare.
Alege o locație confortabilă, care să-ți ofere facilitățile de care ai nevoie
Pentru un concediu cât mai relaxant, odihna este un aspect esențial. Asigură-te că toți membrii familiei tale se pot bucura de un somn odihnitor și alege o unitate de cazare care vine în întâmpinarea nevoilor voastre. În condiții optime, camera în care vă cazați trebuie să vă asigure suficient spațiu, iar unitatea de cazare să ofere paturi suplimentare, dacă este nevoie. De asemenea, este de preferat să alegi o locație care are restaurant propriu cu preparate adaptate nevoilor celor mici, dar și alte facilități, precum piscină pentru copii. O variantă excelentă este hotelul Mera Brise din Mangalia.
Ai grijă la alimentație
În timpul vacanței, este posibil ca cel mic să fie tentat să mănânce alimente mai puțin sănătoase, precum snack-uri și dulciuri. Încearcă să-i oferi în schimb alimente sănătoase, precum fructe, legume, cereale integrale și proteine slabe care să-i asigure o dietă echilibrată. Este bine de știut că pe parcursul sezonului cald, bacteriile se pot dezvolta mult mai rapid, iar riscul unor indigestii sau toxiinfecții alimentare crește. Așadar, asigură-te că produsele consumate sunt întotdeauna proaspete, iar dacă iei masa la restaurant, alege locații sigure, cu recenzii bune.
Hidratarea este un alt aspect foarte important. Cel mic trebuie să bea suficient lapte, dacă nu a început diversificarea, sau apă, ceaiuri și sucuri de fructe, pe tot parcursul zilei. Poți să-i oferi lichide la fiecare 30 de minute sau oricând observi că are nevoie.
Protejează-ți copilul de razele ultraviolete
Pielea copiilor este mult mai sensibilă decât cea a adulților, de aceea, arsurile solare se pot instala mult mai rapid. Așadar, pentru cel mic, folosește o cremă cu factor de protecție solară ridicat, de cel puțin 30, și optează pentru haine ce asigură un grad înalt de protecție solară, precum pălării cu boruri largi sau tricouri cu mâneci lungi. Încearcă să eviți expunerea la soare între orele 11:00 și 15:00, când razele solare sunt cele mai puternice. Dacă petreci un timp îndelungat la plajă, optează pentru locuri special amenajate, dotate cu umbrelă, astfel încât copilul să poată sta la umbră, dacă are nevoie.
Ai grijă la igienă și siguranță
În timpul vacanței, este important ca micuțul tău să aibă grijă de igiena personală. Asigură-te că își spală mâinile în mod regulat, dar și înaintea meselor. De asemenea, dacă cel mic consumă gustări pe plajă, trebuie să aibă mâinile curate. Dacă nu ai la îndemână o toaletă, unde să își poată spală mâinile, folosește un gel dezinfectant.
Pentru o siguranță sporită, supraveghează copilul în permanență în timp ce se joacă în apă. Dacă nu știe să înoate sau nu se simte în siguranță în apă, rămâi în apropierea lui și oferă-i sprijin dacă are nevoie. În plus, poți folosi o vestă gonflabilă pentru un confort sporit în apă.
Ține cont de toate aceste recomandări și vei reuși să te bucuri de o vacanță minunată în familie. Nu uita să ai la tine o trusă de prim ajutor, în caz de nevoie și să ceri ajutorul persoanelor specializate, dacă este cazul. Mai rămâne să iei cu tine doar bagajele și buna dispoziție!