O ținută poate fi casual, elegantă, sport și nu numai, însă pentru ca aceasta să fie una de impact, accesoriile nu trebuie să îți lipsească. Prin urmare, există 3 reguli de succes pentru accesorizarea ținutelor. Iată care sunt acestea!
Regula numărul 1 – nici prea mult, nici prea puțin
Ce înseamnă acest lucru? Ei bine, în funcție de ținuta pe care dorești să o creezi poți adăuga mai multe sau mai puține accesorii pentru a o face să fie de impact. Spre exemplu, la o ținută elegantă, de cele mai multe ori, dacă rochia sau costumul au un model care iese în evidență, cel mai indicat este să nu adaugi multe accesorii.
Poți alege drept accesorii pentru o ținută elegantă de seară care este compusă dintr-o rochie simplă și o pereche de pantofi cu toc un colier cu pietre semiprețioase, o brățară sau o pereche de cercei, alături de o poșetă de tip plic. De asemenea, pentru o ținută de impact, poți comanda coliere de argint pentru femei de pe bijuterii-fig.ro.
Dacă, pe de altă parte, îți place mai mult stilul casual, de zi cu zi, accesoriile sunt diversificate și în acest caz. Pentru o ținută compusă dintr-o pereche de pantaloni din denim, o cămașă albă și o pereche de pantofi cu toc, accesoriile pe care le poți alege sunt, de exemplu, un ceas, ochelari, o pălărie poate, o curea, o brățară și un lănțișor sau diferite inele.
Nu uita, însă, că orice accesorii ai alege pentru ținutele tale, acestea nu trebuie să atragă toată atenția asupra lor, nici să nu iasă deloc în evidență. Combinația ideală dintre accesorii și ținute, indiferent de tipul lor este cea în care ambele se completează într-un mod armonios.
Regula numărul 2 – culorile și materialele alese
În ceea ce ține de culorile accesoriilor și materialele din care acestea sunt realizate, ele trebuie să te pună în evidență. Cum se întâmplă acest lucru? Ei bine, aici intervine subtonul pielii. Mai exact, tipurile principale de materiale prețioase din care sunt realizate accesoriile sunt argint și aur. Acestea pot avea diferite variații de culori, de la aur alb la aur galben sau roz. În funcție de tipul de subton al pielii tale, ți se va potrivi mai bine unul dintre acestea.
Există mai multe tipuri de subton al pielii, mai precis subton rece, cald și neutru. Subtonul rece este asociat persoanelor cu o piele deschisă la culoare, care se bronzează greu. Oamenii cu pielea măslinie, care se bronzează ușor au ca asociere subtonul cald, iar cei care au, mai degrabă, pielea nici măslinie, dar nici foarte deschisă la culoare au un subton neutru.
Asocierea accesoriilor cu subtonul pielii nu este greu de realizat. Pentru persoanele cu subton cald, alegerea potrivită este cea a accesoriilor în culori calde. Pe de altă parte, persoanelor cu subton rece li se potrivesc accesoriile în culori reci, mai exact din aur alb sau argint. Sunt considerate norocoase persoanele cu subton neutru, deoarece pot purta o varietate de accesorii, din aur galben, alb sau argint și li se vor potrivi în majoritatea cazurilor.
Regula numărul 3 – evită combinațiile de culori și materiale
Nu multă lume se pricepe la a accesoriza o ținută astfel încât să nu fie nici prea extravagantă, nici prea simplă, ci exact așa cum ar trebui să fie pentru a atrage complimente. Tocmai de aceea, atunci când nu știi exact ce tip de accesorii sunt mai potrivite pentru o ținută de succes, urmează această regulă simplă. Evită să faci combinații de culori sau de materiale.
Mai specific, indiferent că alegi o ținută casual, elegantă sau office, alege un singur tip de accesorii. Acesta poate fi de natura bijuteriilor din aur alb, spre exemplu. Alege, în acest sens, doar bijuterii din aur alb și nu le combina cu aur galben sau roz. Procedează la fel cu orice tip de ținută, de fiecare dată când nu știi cu siguranță că o combinație dintre mai multe accesorii te-ar pune în evidență într-un mod armonios.
În concluzie, accesorizarea ținutelor nu este atât de dificilă atunci când urmezi aceste 3 reguli de succes!