Locuința ta beneficiază de existența unui bar sau de un blat de bucătărie tip insulă? Trebuie să recunoaștem, tendințele de design în bucătăriile moderne se apropie din ce în ce mai mult de estetica de bar, motiv pentru care insula din bucătărie, pe lângă rol de masă de bucătărie, poate deveni și un spațiu dedicat cocktailurilor. Fie că există un bar în locuința ta, fie că bucătăria ta este amenajată cu bar, mai mult ca sigur îți vei dori și modele de scaune de bar care să completeze ideal această amenajare.
Prin urmare, vei avea de făcut alegeri importante în ceea ce privește scaunele, căci acestea trebuie alese cu bun gust, trebuie să fie funcționale, să asigure confortul, să fie prietenoase cu spațiul și să se încadreze în decor. Descoperă în continuare câteva recomandări care te vor ajuta să alegi cele mai bune scaune pentru barul de acasă!
1.Ține cont de înălțimea scaunelor de bar
Dimensiunile corecte ale unui scaun de bar sunt, probabil, cele mai importante criterii de selecție, dar și cele mai dificile de atins. Atunci când achiziționezi scaune de bar va trebui să ții cont de înălțimea barului, acesta fiind un aspect esențial în selecția scaunelor potrivite. Pentru a putea sta așezat pe scaun la bar este nevoie de suficient spațiu pentru ca picioarele să încapă sub masă. Desigur, multe modele de scaune de bar vin cu sisteme de ajustare a înălțimii, însă nu este o regulă general valabilă.
Masa unui bar poate ajunge la o dimensiune de 90 de cm, situație în care vei avea nevoie de scaune de bar cu o înălțime de 65-70 cm. Între blatul de masă și picioare ar trebui să existe întotdeauna un spațiu de circa 20-25 cm, pentru a putea sta confortabil la bar.
2.Inspiră-te din stilul de amenajare a barului
Stilul de amenajare a barului de acasă, respectiv a locuinței, va dicta alegerea scaunelor de bar potrivite. Prin urmare, îți recomandăm să ții întotdeauna cont de designul interior abordat în amenajarea barului, atunci când dorești să achiziționezi scaune de bar. De pildă, dacă vorbim despre un bar rustic, câteva scaune de bar din lemn masiv, în culori naturale, se vor potrivi minunat în decor.
Dacă este vorba, în schimb, despre amenajarea unui bar modern, îți sugerăm să alegi modele de scaune tapițate, fie cu piele sau material textil. Aceste piese de mobilier vor completa cum se cuvine estetica barului, prin design și finisaje.
3.Acordă atenție materialului scaunelor de bar
Materialele din care sunt fabricate scaunele de bar sunt un aspect care ar trebui să cântărească destul de mult atunci când faci alegerea. Scaunele de bar trebuie să fie unele durabile, rezistente la uzură, pete și zgârieturi. De asemenea, acestea trebuie să aibă un aspect plăcut. Recomandarea noastră este să te orientezi mereu spre materiale calitative, care să treacă testul timpului.
Scaunele de bar din lemn sunt o opțiune solidă, ce poate fi abordată cu succes în aproape orice abordare stilistică. Nici scaunele de bar din metal, cu siluetă suplă, nu sunt de neglijat, cu atât mai mult cu cât vorbim despre un design industrial sau scandinav.
4.Ghidează-te după designul scaunelor de bar
Scaunele de bar vin în numeroase variante de design, însă pentru a face cea mai bună alegere, îți recomandăm să te ghidezi după următoarele aspecte:
- Decor – pentru un aspect relaxat sau modern sunt recomandate scaunele fără spătar, în timp ce într-un decor elegant scaunele de bar cu spătar și brațe sunt cea mai bună alegere.
- Funcționalitate – ține cont de modul în care vei folosi scaunele, căci dacă acestea vor fi folosite pentru perioade mai lungi de timp, modelele cu spătar pot fi mult mai confortabile.
- Spațiu – dacă nu ai prea mult spațiu la dispoziție, scaunele de bar fără spătar, care pot fi introduse sub masa de bar atunci când nu sunt folosite, pot fi o alegere excelentă.
- Copii – dacă ai copii, recomandat ar fi să alegi scaune fără tapițerie sau scaune de bar rezistente la pete. De pildă, scaunele din piele sunt opțiuni excelente, căci sunt mai ușor de curățat.
5.Orientează-te spre producători de renume
În final, îți recomandăm să nu achiziționezi niciodată scaune de bar fără garanție, căci aceasta este un indiciu al calității acestor piese de mobilier. Totodată, este indicat să alegi scaune de bar de calitate, din magazine de mobilă cunoscute, care au o reputație bună. Spunem asta pentru că, în general, producătorii de renume, care își respectă clienții, comercializează mobilier de calitate.
Ne dorim ca recomandările noastre să te ajute să faci cea mai bună alegere cu privire la scaunele de bar. Pentru tine care sunt cele mai importante criterii de selecție?