Mătreața reprezintă una dintre cele mai des întâlnite afecțiuni ale scalpului. Un procent ridicat din rândul populației adulte se confruntă cu această problemă, care poate să nu aibă întotdeauna cauze genetice, ci poate să apară și datorită factorilor de mediu, a unor carențe din organism sau ca urmare a folosirii unor produse de întreținere nepotrivite.
Citește mai jos câteva soluții care te vor ajuta să previi apariția mătreții, dar și să o tratezi eficient, în cazul în care aceasta s-a instalat deja.
Cauzele pentru care se formează mătreața
Mătreața este o afecțiune dermatologică de la nivelul scalpului, ce se observă prin formarea unor fulgi albi cu aspect uscat, sau chiar a unor cruste grase, albicioase ori gălbui. Acest tip de descuamare a pielii capului poate avea origini de natură diferită, în funcție de forma de manifestare.
Cea mai frecventă este cea uscată, ce apare mai ales la persoanele cu piele uscată, dar care este accentuată de poluare, stres, temperaturi scăzute sau produse de styling nepotrivite. Mătreața cu aspect gras apare mai ales la pubertate, pe fondul unui exces de sebum sau al stresului, dar și al unei posibile infecții fungice.
Cum poți preveni formarea mătreții
-
Igiena părului și scalpului
Există mai multe modalități prin care poți preveni apariția mătreții, însă primul și cel mai important aspect se referă la igiena corespunzătoare a părului și a scalpului. Prin spălarea regulată, la 2-3 zile, vei reuși să faci în așa fel încât afecțiunea să nu prolifereze. Un șampon antimătreață de la Farmec are în componență ingrediente cu rol de normalizare a secreției de sebum, care poate să apară pe fondul unor dereglări hormonale. Acesta curăță totodată eficient părul, și ajută la reducerea iritațiilor sau mâncărimilor asociate.
-
O dietă echilibrată și o nutriție bogată în vitamine
Alte moduri prin care poți ține sub control această afecțiune este să adopți o alimentație bogat în vitamine și minerale. Pe lângă stresul care duce la dezechilibre în organism, mătreața poate fi accentuată și de carența de vitamine, de aceea asigură-te că ai parte zilnic de necesarul recomandat.
În plus este important să te hidratezi suficient, pentru a preveni uscarea în exces a pielii capului dar și a ajuta la normalizarea nivelului de sebum, în cazul în care ai părul gras.
-
Adoptă o igienă potrivită a părului și mâinilor
Dacă ai un exces de sebum sau coji pe scalp și pe păr, este recomandat să te speli cât mai frecvent, pentru a împiedica transmiterea ciupercii ce provoacă mătreața grasă și lasă părul cu acest aspect neplăcut. Mai mult, ciuperca este contagioasă, și se transmite în special datorită igienei precare.
-
Evită variațiile de temperatură
Alternanța de temperaturi, schimbările frecvente de la cald la frig sau perioadele cu umiditate scăzută pot favoriza și ele formarea mătreții, deci ai grijă să nu treci prin astfel de variații mari sau extreme.
-
Folosește cu atenție produsele de styling
Evită produsele care au în componență ingrediente dure, și alege-le pe cele special concepute pentru a trata astfel de probleme. În acest sens este recomandat să eviți și vopsirea sau decolorarea prea frecventă a părului, deoarece pot duce la uscarea scalpului. La fel, șamponul uscat poate favoriza apariția mătreții uscate.
Cu toate că nu reprezintă o problemă gravă, mătreața poate cauza disconfort datorită aspectului neplăcut pe care îl conferă părului și scalpului. Produsele special destinate îngrijirii te vor ajuta să limitezi simptomele apărute, iar adoptând un stil de viață ordonat și igiena corectă vei reuși să previi apariția sa.