Cadourile se numără printre cele mai mari bucurii pe care le poți face unui copil. Fie că este vorba de un școlar sau preșcolar, un dar atent ales reprezintă o modalitate prin care el își poate dezvolta imaginația și abilitățile creative, indiferent de vârstă.
Micuții se simt cel mai în largul lor atunci când au parte de un mediu care să-i ajute la o creștere armonioasă, în care timpul să pară că trece cu cea mai mare ușurință.
În rândurile de mai jos găsești câteva idei inspirate de cadouri potrivite pentru băieți, menite să-i ajute să-și valorifice potențialul creativ.
-
Un vehicul de jucărie, colorat și luminos
La ora aceasta, magazine fizice și cele online abundă în oferte cu daruri potrivite pentru copiii de orice vârstă. În acest sens, găsești o multitudine de jucării pentru băieți, potrivite in oricare dintre etapele în care se află aceștia.
Unele din cele mai îndrăgite cadouri pe care le poți face unor băieți mici sau foarte mici sunt mașinile sau autobuzele colorate, cu lumini. Acestea îi atrag pe cei mici precum un magnet, datorită culorilor, sunetelor și formelor deosebite pe care le au.
-
Un joc de construcție
Jocurile de construcție sunt unele dintre cele mai apreciate modalități prin care copiii își pot dezvolta atât latura creativă, cât și cea rațională. Băieții de 3-4 ani, dar și cei aflați deja la școală adoră să se concentreze pe astfel de activități care le solicită atenția și concentrarea, și mai ales să vadă rezultatul finit al lucrării lor.
Astfel, ai la dispoziție atât figurine sau cuburi colorate potrivite pentru cei foarte micuți, cât și piese de tip Lego pentru cei mai mari.
-
Un puzzle tridimensional
Un puzzle este un cadou cu care nu vei da greș niciodată, mai ales atunci când îl oferi copiilor de vârste foarte mici. Pentru băieții care au crescut deja, un astfel de joc în variantă 3D este un obiect care îi va încânta cu siguranță.
Un castel, un turn buclucaș sau o insulă îndepărtată în variantă tridimensională reprezintă pentru ei o modalitate de a le stimula imaginația și de a le activa creativitatea prin care pot realiza lucruri deosebite. Gradul de complexitate al unui astfel de cadou poate fi ales în funcție de vârsta celui care primește.
-
Un joc de șah
Șahul este unul dintre cele mai vechi jocuri de societate și de strategie din lume. Dacă vrei să oferi un cadou prin care să ajuți un băiat de 5-6 ani să-și dezvolte atenția, concentrarea, logica și memoria, nu ezita să achiziționezi un joc de șah. Îl găsești în diverse variante, cu piese de lemn clasice sau din alte materiale sigure pentru copii.
-
Monopoly
Un alt joc ce poate fi jucat împreună cu alte persoane, dar pe care băieții îl vor adora, este cel de Monopoly. Cei mici intră în contact, prin joacă, cu lumea financiară și află mai multe tactici și metode despre cum pot să-și administreze eficient banii. Un astfel de cadou este potrivit pentru băieții de peste 6 sau 7 ani.
-
Un joc cu circuite
Pe măsură ce cresc, băieții sunt tot mai interesați de activități care le stimulează latura reală, cognitivă, și care îi ajută să descopere mai multe despre ceea ce se află în spatele lucrurilor.
Pentru un copil cu vârsta mai mare de 8 ani, nu vei da greș cu cadouri reprezentate de jocurile de tip STEM – acronim pentru Știință, tehnologie, inginerie și matematică. Astfel de jucării educative sunt concepute pentru a stimula creativitatea, și pentru a stârni curiozitatea științifică a celor mici.
Poți opta, în acest sens, pentru plăcuțe cu circuite integrate. Acestea acoperă o varietate de proiecte, și combină învățarea cu distracția. Un astfel de cadou îi va dezvălui unui băiat tărâmul minunat al electricității și principiile de bază ale energiei electrice, într-un mod cât se poate de plăcut și la îndemână pentru el.
Există nenumărate moduri originale, și în același timp amuzante și educative, prin care să oferi timp de calitate celor mici. Oferă unui băiat un cadou original, potrivit vârstei sale. Un astfel de dar îl va ajuta să-și mărească aria de cunoștințe și să petreacă timpul în mod cât mai interesant și creativ.