Boala pilonidală este o infecție a pielii, care se dezvoltă în pliul feselor (în zona cuprinsă între coccis și anus) [1]. Dacă suferi de această boală, poți prezenta unul sau mai multe chisturi localizate între fese, care se pot inflama sau infecta [1].
Întrucât boala pilonidală este o afecțiune destul de comună, este posibil să știi deja anumite informații despre ea, cum ar fi cauzele sau simptomele ei principale. Cu toate acestea, îți recomandăm să citești în continuare articolul de mai jos, pentru a afla și alte informații mai puțin știute, care ar putea fi de ajutor.
5 informații mai puțin știute despre boala pilonidală
De la cauze, la simptome și multe altele, există informații adiționale care pot crește cunoașterea despre boala pilonidală, cum ar fi:
Chistul pilonidal poate fi prezent încă din momentul nașterii
Chiar dacă nu se știe cu exactitate cauza care duce la apariția bolii pilonidale, experții sunt de părere că frecatul și firele de păr blocate în interiorul pielii reprezintă unul dintre principalii factori cauzatori [2].
Cu toate acestea, există posibilitatea ca un chist pilonidal să aibă și cauze congenitale, acesta fiind prezent încă de la naștere, fapt care poate duce la infectarea sa mai târziu în viață [3].
Afecțiunea poate cauza greață
Principalele simptome asociate cu boala pilonidală tind să fie durerea și înroșirea zonei din jurul coccisului. Chiar dacă aceste semne evidențiază prezența afecțiunii, boala pilonidală se mai poate manifesta și prin alte simptome cum ar fi:
- scurgere de puroi sau sânge din zona infectată;
- greață;
- febră;
- slăbiciune;
- miros urât [4].
Având în vedere că greața este cel mai des asociată cu problemele de tip digestiv, este ușor de confundat prezența unui astfel de chist, mai ales dacă mărimea acestuia este mică sau durerea nu este prezentă. Asigură-te astfel, că iei în considerare toate simptomele prezente și obține ajutorul medical necesar!
Istoricul medical familial poate influența apariția unui astfel de chist
Când vine vorba de factori de risc asociați cu boala pilonidală, majoritatea persoanelor știu câțiva dintre ei și anume:
- obezitatea – deoarece pliurile pielii pot împiedica ieșirea firului de păr din piele;
- cantitate mare de păr prezentă în acea regiune – deoarece crește șansa ca unul dintre acele fire să rămână blocat;
- hainele strâmte – care pot duce la frecarea zonei coccisului și la creșterea riscului de apariție a unui chist infectat.
Ce nu este prea știut însă, este faptul că istoricul medical familial de acnee, foliculită sau chisturi sebacee, poate reprezenta și el un factor de risc asociat cu apariția bolii pilonidale [3].
Chistul pilonidal netratat poate crește riscul de cancer de piele
Atunci când un chist cronic pilonidal infectat nu este tratat, acesta poate duce la anumite complicații, printre care și creșterea riscului de apariție a unui anumit tip de cancer de piele, numit carcinomul cu celule scuamoase [5].
Boala pilonidală poate fi prezentă și în rândul femeilor însărcinate
Majoritatea bărbaților prezintă unul dintre factorii care amplifică probabilitatea de dezvoltare a chistului pilonidal (cantitate mai mare de păr în regiunea coccisului). Ca urmare, boala pilonidală, este mai des întâlnită în rândul persoanelor de sex masculin decât în rândul celor de sex feminin.
Cu toate acestea, femeile însărcinate pot dezvolta și ele această problemă, care de multe ori este confundată cu disconfortul prezentat de sarcină, fapt care întârzie administrarea tratamentului corespunzător [6].
Dacă ești însărcinată și prezinți durere la nivelul feselor, menționează acest aspect medicului tău specialist, mai ales dacă există și alte simptome asociate cu boala pilonidală!
Având în vedere că această afecțiune poate avea complicații severe, informarea cât mai bună despre simptomele și manifestările acestei boli te va ajuta să observi mai ușor orice schimbare sau abatere de la normal.
Adresează-te medicului specialist cât mai curând posibil dacă ești de părere că suferi de un astfel de chist, pentru a primi un diagnostic exact și tratament corespunzător!
Referințe:
- “Pilonidal Disease.” Healthdirect, Healthdirect Australia, www.healthdirect.gov.au/pilonidal-disease. Data accesării: 26.09.2022
- Higuera, Valencia, et al. “What Is Pilonidal Cyst? Symptoms, Causes, Diagnosis, Treatment, and Prevention.” EverydayHealth.com, www.everydayhealth.com/pilonidal-cyst/guide/. Data accesării: 26.09.2022
- “Pilonidal Cyst.” Pilonidal Cyst | UVA Health, uvahealth.com/services/dermatology/pilonidal-cyst. Data accesării: 26.09.2022
- “Pilonidal Cyst.” UHS Health Topic – Pilonidal Cyst, healthyhorns.utexas.edu/HT/HT_pilonidalcyst.html. Data accesării: 26.09.2022
- “Pilonidal Cyst.” Mayo Clinic, Mayo Foundation for Medical Education and Research, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/pilonidal-cyst/symptoms-causes/syc-20376329. Data accesării: 26.09.2022
- “Pilonidal Cyst: Causes, Symptoms, Treatments & Removal.” Cleveland Clinic, my.clevelandclinic.org/health/diseases/15400-pilonidal-disease. Data accesării: 26.09.2022