Potrivit Reuters, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a început cercetările și evaluările pentru un medicament care tratează artrita. Acesta a fost dezvoltat de către compania suedeză Sobi pentru a trata adulții cu pneumonii cauzate de Covid-19 și care riscă să aibă insuficienţă respiratorie gravă.
Medicamentul pentru artrită reumatoidă Kineret este cel mai recent posibil tratament pentru Covid-19 care va fi evaluat de către EMA, în timp ce varianta mult mai contagioasă Delta a coronavirusului provoacă creşterea numărului de cazuri.
La ora actuală, medicamentul Remdesivir fabricat de compania Gilead este singurul tratament autorizat pentru Covid-19 din Uniunea Europeană.
Kineret şi substanţa sa activă anakinra reduc activitatea sistemului imunitar şi a unui mesager chimic din procesul imunitar care provoacă inflamaţie.
”Se crede că acesta poate reduce inflamaţia şi deteriorarea ţesutului asociată cu Covid-19”, a afirmat EMA într-un comunicat.
Se pare că medicamentul Kineret este cel de-al doilea tratament pentru artrita reumatoidă care urmează să fie evaluat de EMA pentru utilizarea în tratarea Covid-19, ca urmare a cererii depuse de compania americană Eli Lilly pentru Olumiant, ca tratament pentru pacienţii spitalizaţi cu Covi-19 care primesc oxigen.
Un mic studiu retrospectiv din Italia, efectuat anul trecut, a arătat că tratamentul cu anakinra pare să ducă la simptome respiratorii îmbunătăţite şi la semne reduse de furtună de citokine la aproape trei sferturi dintre pacienţii cu COVID-19, suferinţă respiratorie acută şi hiperinflamare.
Până acum s-a presupus faptul că pacienţii care au forme grave de Covid-19, inclusiv pneumonie, suferă de o reacţie exagerată a sistemului imunitar cunoscută sub numele de furtună de citokine.
Luni, 19 iulie 2021, EMA a declarat faptul că va evalua datele, inclusiv rezultatele a două studii clinice în curs care investighează siguranţa şi eficacitatea Kineret la pacienţii internaţi cu Covid-19. Astfel, rezultatul evaluării ar putea fi disponibil în octombrie.
Există și alte tratamente în curs de revizuire în UE ce includ anticorpi sau cocktailuri de anticorpi dezvoltate de Lilly, Celltrion şi Regeneron şi unul dezvoltat în comun de GlaxoSmithKline şi Vir Biotechnology.
Autoritatea de reglementare a susţinut utilizarea unora dintre terapii, în timp ce evaluarea continuă, pentru a accelera procesul de aprobare, permiţând cercetătorilor să transmită rezultateleîn timp real.