Gruparea UTA Arad, lider în Liga a II-a şi cu mari şanse de promovare în Liga I, va reclama la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) decizia Federaţiei Române de Fotbal de continuare a celui de-al doilea eşalon fotbalistic doar în partea superioară a clasamentului, prin organizarea unui play-off între primele şase echipe, a declarat pentru AGERPRES, Claudiu Drăgan, directorul de competiţii al clubului arădean.
“Decizia e luată, sigur vom ataca hotărârea FRF. Considerăm că ni s-a făcut o nedreptate. Nu se poate ca trei sferturi dintre echipele de Liga a II-a să intre în vacanţă şi să joace doar şase şi alea cu înjumătăţirea punctelor. Mi se pare absurd. Vom încerca să ne găsim dreptatea la TAS, să vedem ce o să fie. Dacă decizia va fi trecută prin Comitetul Executiv mai târziu, normal că vom juca pentru că nu avem încotro, dar în tribunal la TAS sigur vom merge, indiferent când, în iunie, iulie, august. A mai fost un caz prin 2013, mi se pare când a jucat Rapid câteva meciuri în Liga I şi a venit decizia TAS şi a schimbat tot”, a declarat Drăgan.
În cadrul unei videoconferinţe cu reprezentanţii FRF, cluburile din Liga a II-a au agreat cu majoritate de voturi ca întrecerea să continue doar în partea superioară a clasamentului, între primele 6 echipe, în format play-off. Primele 6 echipe, UTA, CS Mioveni, Turris Turnu Măgurele, FC Argeş, Petrolul Ploieşti şi Rapid, ar urma să intre în noua competiţie cu jumătate din punctele obţinute până acum şi să dispute cinci meciuri. La finalul play-off-ului, primele două echipe vor promova direct în Liga I şi a treia va disputa un baraj cu echipa de pe locul 12 din Liga I.
Conform scenariului propus de FRF şi agreat de majoritatea echipelor, în acest sezon nicio echipă din Liga a II-a nu va retrograda.