Bicarboantul de sodiu poate fi folositor în gospodărie. Acesta te ajută în special să scapi de mirosurile nedorite. Dacă te folosești de acest truc, te vei putea bucura de o saltea parcă nouă! Iată pașii simpli pe care trebuie să-i respecți!
Cum să scapi de mirosul neplăcut al saltelei cu bicarbonatul de sodiu?
Dacă salteaua ta miroase, cel mai rapid mod de a rezolva problema este o dezinfectare și curățare cu bicarbonat de sodiu. Dacă vei apela la soluția simplă, rapidă și ușoară, salteaua ta va mirosi ca atunci când ai cumpărat-o.
Acest mod de a-ți împrospăta salteaua nu dăunează țesăturii sau materialului. Proprietățile bicarbonatului de sodiu neutralizează mirosul urât care este cauzat de celulele moarte, bacterii sau mucegai și transpirație.
Cum se prepară soluția?
Ingrediente
¼ cană de bicarbonat de sodiu (50 g)
1 cană de apă oxigenată cu o concentrație de 3% (250 ml)
2 picături de detergent lichid
Mod de preparare
Toarnă bicarbonatul de sodiu într-o găleată și adaugă apa oxigenată.
Amestecă bine, apoi adaugă picăturile de detergent lichid.
Pune amestecul obținut într-o sticlă cu atomizor.
Mod de întrebuințare
Agită sticla înainte de utilizare și pulverizează soluția pe saltea.
Las-o să acționeze câteva ore, până se usucă de tot. Dacă se poate, mută salteaua într-un loc expus la aer curat.
După ce s-a uscat, freacă suprafața cu o perie pentru a îndepărta urmele de bicarbonat.
Repetă măcar o dată pe lună.
Curățarea saltelei cu oțet alb
Poți folosi oțetul alb pentru a putea scăpa de mirosul urât din saltele sau din diverse suprafețe. Ingrediente
½ cană de oțet alb (125 ml)
1 cană de apă caldă (250 ml)
10 picături de ulei esențial de orice fel
Mod de preparare
Diluează oțetul în apa caldă.
Adaugă uleiul esențial și toarnă amestecul într-o sticlă cu atomizor.
Mod de întrebuințare
Pulverizează produsul pe saltea și lasă să se usuce.
Folosește această soluție oricând simți un miros neplăcut emanat de saltea.
Sursa: playtech.ro