Primarul din San Francisco, London Breed, are zece zile să analizeze şi să aprobe legea care interzice comercializarea de produse de fumat electronice pe teritoriul oraşului, lege care ar putea intra în vigoare din 2020.
Se pare că această perioadă de zece zile pentru revizuirea legii este în mare parte o formalitate, întrucât Breed şi-a declarat suportul pentru această lege, potrivit Go4it. Practic, din momentul în care intră în vigoare, magazinele din San Francisco nu vor mai avea voie să comercializeze produse de tip „ţigări electronice”, iar livrările de astfel de produse din alte oraşe sau state vor fi interzise. Acesta ar putea deveni din nou legale doar după ce FDA (Food and Drug Adminstration), va termina analizarea acestor dispozitive pentru a depista riscurile survenite din utilizarea lor.
Această lege a apărut însă în urma popularizării acestor dispozitive în rândul tinerilor. Mulţi adolescenţi au început să fumeze ţigări electronice, compania Juul fiind sub investigaţie în urmă cu câteva luni pentru că poziţiona produsele sale către tineri. Juul este un startup originar din San Francisco, lucru care cu siguranţă va da bătăi de cap companiei în viitor. Oficialii săi deja au anunţat că pregătesc o campanie pentru a cere ridicarea acestor restricţii. Juul doreşte o campanie de informare care să prevină consumul de ţigări electronice în rândul minorilor, dar care să nu oprească accesul adulţilor la produsele sale.
Dacă primarul Breed va semna într-adevăr legea, San Francisco va deveni primul oraş din lume unde ţigările electronice sunt interzise.