Margherita de la Clejani și-a petrecut după-amiaza în plăcuta companie a unui tânăr cu care s-a mai afișat și în trecut, însă, din câte ne putem da seama, fiica celebrilor Viorica și Ioniță este destul de apropiată de chipeșul flăcău, alături de care s-a bucurat de o ieșire relaxantă.
Margherita de la Clejani a postat o fotografie de la o cafenea, acolo unde a ieșit să se relaxeze în compania tânărului cu care s-a mai afișat public, chiar recent. Margherita și cu prietenul din imagini savurează o sticlă de vin roze, într-o zi superbă de mai.
În ceea ce privește relația dintre cei doi, deși Margherita a specificat că între ei este doar o puternică prietenie, este destul de greu să nu apară tot felul de speculații despre posibilitatea ca ceva să crească între ei, mai ales după ce pun pe rețelele de socializare astfel de imagini.
Numele lui este Aslan Sadeghi, un tânăr afacerist care ar fi încercat să o prindă și pe Bianca Drăgușanu în mrejele lui. Margherita și Aslan Sadeghi au fost surprinși în ipostaze apropiate. Fata Clejanilor a ieșit la o terasă de fițe din Corbeanca, o localitate aflată în apropierea Bucureștiului, împreună cu acesta.
Cu toții au remarcat faptul că poza în care cei doi au gesturile unor iubiți a fost însoțită de un emoticon în formă de inimă roșie – culoarea dragostei. Recent, Aslan Sadeghi a făcut public un mesaj care i-a pus pe mulți pe gânduri. „Nu îți dori o femeie «ușă de biserică». Usa bisericii se deschide pentru toții păcătoșii -❤️‼️#red #black #bestoftheday #style #influencer”, a scris tânărul afacerist pe pagina lui de Instagram, potrivit cancan.ro.
Aslan a fost arestat în vara anului trecut, după ce a sechestrat o tânără, iubita lui de la vremea respectivă, și a bătut-o. Totul s-ar fi petrecut în vila impunătoare a acestuia din Corbeanca. Îngrozită de toată vâlva creată și având o slăbiciune pentru Aslan Sadeghi, „victima” și-a schimbat declarația inițial. Iar asta „a costat-o” 24 de ore după gratii, după ce a fost acuzată de mărturie mincioasă, potrivit Libertatea.
Aslan Sadeghi ar fi încercat să se combine și cu Daniela Crudu, însă nu a avut sorți de izbândă. Despre el, fosta asistentă TV spune că este: „brother from another mother (n.r.: frate dintr-o altă mamă)”. Tânărul face parte dintr-o familie iraniană cu afaceri în România.