Mara Bănică a fugit din țară! Motivul este înfiorător. Ce s-a întâmplat în ultimii 5 ani, a recunoscut chiar ea!
Cunoscuta și iubita jurnalistă Mara Bănică a încheiat o etapă din viața sa, după ce ea și iubitul său, Răzvan, și-au spus adio. Relația lor a durat 5 ani. Printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, Mara a fost cea care a anunțat separarea iremediabilă dintre ea și cel care i-a fost partener de viață atâta timp.
În urma acestei schimbări uriașe în viața sa, Mara a decis să încerce să își găsească liniștea sufletească și să își acorde puțin mai mult timp pentru a se reculege, așa că a plecat din țară. Ultima postare a cunoscutei jurnaliste arată faptul că se află, acum, în Budapesta. Mara a postat o fotografie din care reiese faptul că se bucură de cină, în compania unui peisaj superb. „Drumurile dificile duc adesea în destinații superbe…” a fost mesajul publica de Mara, alături de fotografie, potrivit spynews.ro.
Iată ce a scris chiar Mara cu privire la despărțire:
„Dragă Razvan, îţi mulţumesc pentru aceşti cinci ani minunaţi în care ai stat alături de noi. În lumea asta atât de mare, oameni adevăraţi sunt puţini, iar tu mi-ai arătat în fiecare clipă că eşti unul dintre ei. Dumnezeu mi-a îngăduit să te găsesc şi am să iî mulţumesc întreaga viata pentru asta. Habar nu am ce ne va aduce viitorul fiecăruia dintre noi, dar ştiu sigur că îţi vreau tot binele din lume. Si sunt convinsă că şi tu vrei aceleaţi lucruri pentru mine şi pentru Dima. Te iubim tare, tare, aşa cum şi tu ne iubeşti, sunt sigură. Faptul că nu mai formam o pereche nu înseamnă decât un alt capitol din vieţile noastre, mai frumos şi mai întelept. Acum mi-aş dori să zâmbeşti, te rog, pentru ca vreau să-ti spun “E, na! Asta nu e bine!”:) Ai grijă de tine şi când ţi se face dor de noi, ştii că rămânem oricum familia ta. ❤️ În final, vreau să-mi rog colegii din presă să trateze cu decenţă acest moment. Mulţumesc”, a scris Mara Bănică.
CITEȘTE ȘI:
Mara Bănică, prima apariție de senzație după ce și-a „tunat” fața! A rămas și ea mută de uimire, i-a șters 10 ani de pe chip! Fanii sunt uluiți de cum poate să arate după operația-minune!
Mara Bănică și-a făcut în sfârșit apariția în platoul unei emisiuni Tv după ce și-a realizat liftingul la nivelul feței care i-a dat multe bătăi de cap, însă se pare că toate eforturile ei și ale medicilor au meritat, fiindcă intervenția i-a șters 10 ani de pe chip.
Însă operația nu a fost fără probleme: jurnalista a fost anesteziată complet la nivelul feței, drept urmare nu a putut să vorbească timp de mai multe ore. Mara Bănică nu putea să îşi controleze, gura, limba şi a făcut un atac de panică. Jurnalista nu putea vorbi, nu se putea exprima şi se temea că nu îşi va reveni din acea stare, amplificată de starea de panică. Din fericire, totul a revenit la normal acum.
De rezultate vă puteți convinge și singuri: acum tenul Marei Bănică este vizibil întinerit, are un aspect proaspăt și e aproape de nerecunoscut. Iată imaginile: