Mihai Bendeac este deja recunoscut ca fiind un veșnic burlac în peisajul autohton de divorțuri, despărțiri și reîmpăcări. Iată că acum acesta a și explicat de ce nu vrea să se căsătorească, având un discurs tranșant asupra căsătoriei.
După ce, în urmă cu ceva vreme Bendeac și-a tatuat pe inelar cuvântul „Never/Niciodată”, semn clar că și-a promis să nu se căsătorească, abia acum aflăm și noi ce părere are cu adevărat actorul despre însurătoare.
„Încă se mai întâmplă să primesc o invitație la nunta unui cunoscut, habar n-am, la nunta unui prieten sau a unei rude șamd. și vreau să reiterez ceea ce am decis în urmă cu câțiva ani de zile. Vrei să mă inviți la o nuntă, trebuie să-mi dai un contract semnat de tine sau de către persoana cu care te căsătorești cum că nu veți divorța niciodată. De ce spun asta? Pentru că dacă s-ar întâmpla acest eveniment și ați divorța la un moment dat, după un an, după doi, după 10, 20, n-are importanță, privind retrospectiv eu aș fi defapt un papițoi care s-a îmbrăca elegant pentru voi și care și-a pierdut o zi din viața lui și a livrat și o sumă de bani în scopul fericirii voastre eterne. Dar de fapt, biserica ar trebui să facă această treabă pentru că se spune că ei reprezintă Divinitatea și te-ai căsătorit, nu? Înseamnă că ai mâncat c**** în fața Divinității dacă ai divorțat. Numai vă căsătoriț dăgeaba!”, a spus Mihai Bendeac pe Facebook.
CITEȘTE ȘI:
Piedone are probleme grave! Este vorba despre soția lui, s-a aflat abia acum. Adevăratul motiv dureros pentru care fostul primar a slăbit atât de mult? De-aia a ajuns de nerecunoscut? Ce se întâmplă în aceste zile
Afacerea soției fostului primar Piedone merge din ce în ce mai slab, și nici Cristian Popescu Piedone nu este pe roze. După ce a fost împiedicat să candideze la alegerile locale în urmă cu un an și jumătate, Piedone pare să-și fi pierdut brusc flerul pentru afaceri. Afacerile pe care le administrează fiul său merg prost, și coaforul soției lui, care se află într-o zonă extrem de bună, merge și el dezastruos.
Coaforul Iuliei, partenera de viață a lui Piedone, a încheiat anul fiscal 2016, care este ultimul raportat la Ministerul Finanțelor, cu o pierdere de peste 37.000 de lei, și cu datorii de 345.000 lei. Micuțul SRL avea la momentul respectiv un singur angajat și o cifră de afaceri netă de 30.000 lei. În anul precedent, pierderea societății a fost de peste 84.000 lei, potrivit wowbiz.ro.
Drept urmare, concluzia ar fi că, în afară de anul 2012, an în care firma a ieșit pe plus, pierderile totale ale firmei soției lui Piedone au trecut de 260.000 de lei! Coaforul, care este plasat în curtea casei părintești a părinților lui Piedone din centrul Bucureștiului, nu este un salon de lux, ci, mai degrabă, o frizerie de cartier. În plus, proprietatea pe care este construit coaforul aparține în acte copiilor lui Piedone.