Ioana Tufaru nu are o situație financiară prea bună și nici nu are prea mult timp pentru a se îngriji de aspectul personal. Fiica Andei Călugăreanu petrece fiecare clipă având grijă de fiul ei, asta fiindcă logodnicul ei nu o poate ajuta deoarece muncește 8 ore pe zi.
Fiica Andei nici nu mai ține minte când s-a machiat ultima oară, sau ultima dată când a purtat haine mai de soi. Este epuizată și fiecare strop de energie pe care îl mai are îl canalizează către fiul ei, Luca, care are acum doi ani. Când copilul avea doar câteva luni, Ioana nu ieșea din casă nemachiată și nearanjată, plus că își și vopsea părul des.
Iată câteva imagini unde toate aceste diferențe pot fi sesizate foarte ușor:
CITEȘTE ȘI:
Mărturisire bombă după ce a slăbit 15 kilograme! Ioana Tufaru a făcut anunțul care a uimit pe toată lumea: ,,Am avut amețeli, nu mă așteptam să…”
Ioana Tufaru apare iar în lumina reflectoarelor cu o nouă declarație bombă.
Deși Ioana a declarat că este foarte fericită alături de partenerul ei de viață, chiar dacă încă au probleme financiare mari, și a mărturisit că Luca, băiețelul ei îi este de ajuns și că dorește să se oprească aici, s-ar părea că este din nou însărcinată? „Nu avem posibilitatea sa crestem doi copii si sunt de parere ca e un pacat sa aduci pe lume un suflet nevinovat ca sa-l chinui, sa se confrunte zi de zi cu lipsurile. Il iubesc pe Luca, mi-am indeplinit visul de a deveni mamica si aici vreau sa ma opresc”, a declarat ea.
În ciuda tuturor celor de mai sus, vedeta are amețeli, și, mai mult, i-a întârziat menstruația câteva zile. Iată ce a declarat ea pentru wowbiz.ro: ,,Sunt putin agitata, sa stiti. Cred ca sunt gravida. Am avut ameteli si nu mi-a venit problema lunara, “musafirii” sa le spunem. Au intarziat cateva zile. Nu stiu ce sa spun, nu ma asteptam la asta, chiar am avut grija sa nu raman din nou insarcinata”.
Ioana Tufaru are 39 de ani și a slăbit destul de mult după ce în luna octombrie a suferit o operație de micșorare de stomac prin inel gastric. Pentru medicul care a ajutat-o, are doar cuvinte de laudă: ,,Îi mulţumesc din suflet domnului doctor. Omul asta mi-a salvat viaţă a două oară. Fără el sigur nu aş fi putut să slăbesc pentru că îmi era foame întruna. Ajunsesem să mănânc 10 pâini pe zi, plus prăjeli, mâncăruri cu grăsime… Mă simţeam din nou ca un sac fără fund. Acum mă satur de la un dumicat de pâine. Nu pot să consum mai mult”, a mai spus vedeta.
Sursa: cancan.ro, wowbiz.ro
CITEȘTE ȘI:
Îi e rușine să mai iasă și din casă! Ioana Tufaru nu mai arată deloc cum o știa lumea. S-a îngrășat enorm și abia se mai mișcă! Uluitor cum arată la peste 100 de kilograme!
Fiica Andei Călugăreanu avea, în urmă cu șapte ani, 213 kilograme, înainte să intre pe mâinile medicilor, și își amintește că indiferent câte porții de mâncare consuma, nu se sătura.
Ioana a ajuns la greutatea de 90 de kilograme după intervenția complexă de micșorare a stomacului, însă în timpul sarcinii s-a îngrășat 10 kilograme.
Femeia a făcut tot posibilul să slăbească, a făcut exerciții fizice acasă, a încercat chiar și yoga, însă întregul efort a fost în zadar. De Crăciun, fiica Andei Călugăreanu a mai pus cinci kilograme, iar după Paște, când s-a cântărit a constatat că are nici mai mult, nici mai puțin de 110 kilograme.
Femeia a spus că e hotărâtă să meargă și la sală de fitness, dar doar când logodnicul ei va putea să-și ia concediu, pentru că nu are cui să-l lase în grijă pe micuțul Luca.