Nu a trecut nici un an de când Aurelian Preda a fost înmormântat, dar locul său de veci a luat foc.
Se pare că totul a pornit de la câteva lumânări aprinse într-un mod necorespunzător pe locul unde regretatul artist se odihnește în somnul de veci, în curtea Mănăstirii Dervent.
La foarte scurt timp de la acest incident care i-a speriat pe mulți, la același mormânt a apărut un mesaj care a adus tristețe în inimile multor oameni care l-au iubit. Conform unor surse, în locul unde Aurelian Preda se odihnește, există acum un afiș potrivit căruia se interzice cu desăvârșire aprinderea lumânărilor pe mormântul regretatului artist.
Se pare că afișul cu mesajul a fost pus chiar de către călugării Mănăstirii Dervent.
Tocmai de aceea, cei ce vor dori de acum înainte să îi aprindă o lumânare, vor fi obligați să meargă într-un spațiu amenajat special în acest scop, și care se află la numai câțiva pași de mormânt.
Aurelian Preda a murit la vârsta de 40 de ani, pe data de 27 octombrie 2016. Cântăreţul de muzică a lăsat în urmă trei copii pe care şi i-ar fi dorit să-i vadă crescând şi aranjaţi la casele lor.
Sursa: spynews