Maria Garcia și soțul ei, Miguel Restrepo, au trăit în canalizare timp de 22 de ani și sunt foarte fericiți cu locuința lor, nu ar schimba-o pentru nimic în lume. uite care e motivul din spatele acestui stil de viață ciudat.
Cei doi s-au întâlnit pe străzile din Medellin, Colombia. Erau amândoi dependenți de droguri, dar voiau amândoi să se lase, așa că au decis să rămână în canalizare și canale fiindcă dacă rămâneau pe străzi nu ar fi reușit niciodată să renunțe la droguri, din contră. Așa că au rămas împreună și au renunțat la droguri, sprijinindu-se unul pe altul.
Maria și Miguel au făcut din canalizare casa lor, și au stat împreună atunci când familiile lor îi abandonaseră. Iubirea pe care și-o purtau unul altuia i-a ajutat să renunțe la substanțele nocive.
Partea lor dintr-un canal a fost, cu timpul, ,,renovată”, acum cei doi au în căminul lor tot ce le trebuie: electricitate, lumină, ba chiar și o micuță bucătărie. Au și un animal de companie pe nume Blackie care este responsabil cu păzirea casei.
Să nu vă pară rău pentru ei, sunt fericiți, bucuroși și se simt împliniți. La fel ca noi își decorează casa de sărbători, și spun că au nevoie doar unul de celălalt, altceva nu le mai trebuie. Spun că nu au nicio intenție să părăsească acest loc prea curând.
Acest articol mi-a făcut ziua și m-a inspirat mult. Sper că a reușit să facă la fel și pentru voi. Rareori în această lume materială găsim astfel de oameni care sunt fericiți cu ei înșiși și eliberați de vicii ale societății precum gelozia, furia și invidia.
Sursa: WittyFeed