Cum a pierdut cel mai bogat om din lume 7 miliarde de dolari peste noapte

Jeff Bezos, fondatorul Amazon şi cel mai bogat om din lume, a pierdut 7 miliarde de dolari joi noapte după închiderea şedinţei de tranzacţionare pe piaţa americană după ce a raportat rezultate trimestriale sub aşteptări pentru T3.

Cine sunt cei mai bogaţi oameni din lume
Omul care a rămas totuşi cu o avere de 111 miliarde dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index, rămâne pe prima poziţie în clasamentul bogaţilor, urmat de Bill Gates, fondatorul Microsoft, cu o abere de 107 miliarde dolari.

Top cinci cei mai bogaţi oameni din lume este continuat de Bernard Arnault, cel care controlează imperiul de lux LVMH sub care operează branduri precum Louis Vuitton, Moet, Sephora şi alte branduri din categoria luxului.

Pe locul patru se află veteranul investiţiilor, Warren Buffett, supranumit „Oracolul” din Omaha, pentru câştigurile pe care le-a obţinut în ultimele decenii pentru investitorii Berkshire Hathaway. Între timp, acesta a acumulat o avere de 82,9 miliarde dolari.

Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, completează top cinci cei mai bogaţi oameni din lume, cu o avere de 71,7 miliarde dolari.

Loading...

Ce s-a întâmplat la Amazon
Amazon a raportat joi rezultate trimestriale slabe, dezamăgind investitorii, ceea ce s-a răsfrânt asupra acţiunilor companiei, care au înregistrat o scădere de până la 9% pe Nasdaq după închiderea şedinţei de tranzacţionare, potrivit CNBC.

Pentru Bezos, care deţine 57.610.359 acţiuni Amazon, potrivit datelor de la SEC (n.r: autoritatea de supraveghere financiară din SUA), scăderea se traduce în pierderi de 6,9 miliarde dolari.

Astfel, câştigul per acţiune s-a situat la 4,23 dolari în T3, versus aşteptările analiştilor de 4,62 dolari per acţiune, potrivit Refinitiv.

Veniturile au fost de 70 miliarde dolari, în comparaţie cu aşteptările analiştilor care s-au ridicat la 68,8 miliarde dolari.

Creşterea de 24% la nivelul veniturilor a fost aproape de a fi anticipată corect de analişti Refinitiv, în contextul în care compania a investit masiv în programul de livrare într-o singură zi, ceea ce generează în prezent venituri mai mari.

Amazon a cheltuit peste 800 milioane dolari în fiecare din ultimele două trimestre pentru a-şi extinde programul de librare într-o singură zi către mai multe produse şi mai multe regiuni, şi a anunţat că se aşteaptă la cheltuieli de încă 1,5 miliarde dolari pentru această iniţiativă în timpul celui de-al patrulea trimestru, pentru a-şi extinde reţeaua de depozite şi selecţia de produse.

Mai mult, a anunţat cheltuieli suplimentare în businessul de cloud şi că va mai angaja oameni pentru a mări echipele de vânzări pe segmentul advertising.

Sursa: zf.ro

loading...
loading...