Săptămâna de lucru încheiată vineri și cele două zile libere de sâmbătă și duminică nu au existat dintotdeauna, ci sunt rezultatul unei evoluții de peste un secol. Timp îndelungat, majoritatea muncitorilor aveau la dispoziție o singură zi de repaus, moștenită din tradițiile religioase iudaice și creștine legate de Sabat, respectiv duminică.
În Marea Britanie, în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, a apărut obiceiul numit „Saint Monday”, prin care unii muncitori lipseau nejustificat lunea pentru odihnă sau divertisment. Această practică a fost treptat înlocuită de sâmbăta după-amiaza liberă, susținută și de dezvoltarea fotbalului și a excursiilor cu trenul.
Un moment esențial a fost anul 1926, când Ford Motor Company, condusă de Henry Ford, a introdus oficial săptămâna de 40 de ore, împărțită în cinci zile de câte opt ore, cu fabricile închise sâmbăta și duminica. Modelul s-a răspândit rapid în economia americană, fiind consolidat legislativ prin Fair Labor Standards Act din 1938 și limita de 40 de ore intrată în vigoare în 1940.
Astăzi, weekendul de două zile are aproximativ un secol de existență, dar munca la distanță și experimentele cu săptămâna de patru zile readuc în discuție modul în care este împărțit timpul dintre muncă și odihnă.
