Potrivit Radio România Actualități, un studiu al Centrului Civis arată că aproximativ 75% din cetăţenii Republicii Moldova consideră că drepturile omului sunt încălcate frecvent sau sistematic în ţară. Cercetarea a fost realizată pe un eşantion de 1.003 adulţi din populaţia generală, plus 304 persoane din gospodării cu copii minori şi 303 persoane strămutate sau refugiate din Ucraina.
Dreptul la sănătate este cel mai frecvent încălcat, invocat de 10% dintre respondenţi, urmând dreptul la protecţie socială şi cel la un proces echitabil. Corupţia este considerată de 9 din 10 respondenţi un factor important care afectează respectarea drepturilor omului. Persoanele cu venituri mici, cu nivel redus de educaţie, persoanele în etate şi reprezentanţii minorităţilor etnice percep mai pronunţat aceste încălcări.
Pe partea pozitivă, circa 80% consideră respectate libertatea de circulaţie, dreptul la educaţie, la vot şi la proprietate. Cel mai vulnerabil rămâne dreptul la un proces echitabil, perceput ca sigur de doar 46% dintre respondenţi. Grupurile cele mai afectate includ consumatorii de substanţe psihoactive, minorităţile sexuale, persoane private de libertate şi locuitori ai regiunii transnistrene.
Sursa: Radio România Actualități.


