Traumele trăite de strămoși pot influența generațiile următoare, dar nu prin transmiterea memoriilor în ADN, cum susțin unele terapii pe rețelele sociale. Efectele se transmit prin mecanisme psihologice și sociale: un părinte traumatizat poate fi hipervigilent sau distant, iar copilul crește într-un mediu marcat de consecințele acestei traume, învățând că lumea e periculoasă sau că emoțiile trebuie ascunse.
Epigenetica — studiul activității genelor — demonstrează că stresul sever poate lăsa urme biologice la urmași, dar la oameni este imposibil să se separe influența acesteia de educație, sărăcie sau comportament parental. Nicio cercetare nu a dovedit că o amintire precisă a strămoșului este înscrisă în ADN.
Terapiile „transgeneraționale” — psihogenealogia, constelațiile familiale — nu sunt tratamente clinice dovedite. Semnele de alarmă includ promisiuni de vindecare rapidă, invocarea karmei ca certitudine medicală, sau recomandarea ruperii relațiilor familiale. Specialiștii responsabili nu pretind a cunoaște evenimente din generații anterioare și rămân ancorat în simptomele din prezent.
