România ar putea încasa într-o primă etapă aproximativ 3 miliarde de euro din cele 6,4 solicitate prin ultimele două cereri de plată din Planul Național de Redresare și Rezistență, potrivit Radio România Actualități. Diferența va intra în zona de suspendare, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Mihai Ghigiu.
Din cele 104 jaloane aferente cererii 6 de plată, 32 au riscul de a atrage penalizări sau de a nu primi niciun ban. Ministrul a exemplificat cu situații în care documentele de raportare sunt incomplete, cum ar fi absența surselor de încălzire ale clădirilor în proiectele de eficiență energetică, sau rapoarte realizate diferit decât așteptările Comisiei Europene.
Sumele eligibile vor fi transferate până la finalul anului. România are la dispoziție două luni să transmită documentele oficiale după primirea scrisorii Comisiei Europene, urmând ca aceasta să ia decizia pe baza noilor documente în aproximativ o lună. Ministerul a precizat că țara nu mai poate continua investiții sau adopta acte normative considerând jaloanele îndeplinite.
Sursa: Radio România Actualități.




