Deputatul PSD Claudiu Manta și senatorul USR Sorin Șipoș s-au contrat în emisiunea „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu” după reținerea lui Călin Georgescu. Discuția despre cazul acestuia s-a extins la situațiile lui Dominic Fritz și Clotilde Armand, generând o dispută asupra modului în care funcționează sistemul de justiție.
Manta a reproșat USR o „dublă măsură” în tratamentul politicienilor cu probleme judiciare, susținând că nu există „penali buni și penali răi” indiferent de partid. El a invocat condamnarea definitivă a Clotildei Armand și decizia a două instanțe în cazul lui Fritz privind conflictul de interese.
Șipoș a apărat poziția USR, argumentând că în cazul Fritz discuția nu a fost despre actul de justiție, ci despre o lege considerate creată împotriva unei persoane. El a subliniat importanța încrederii cetățenilor în justiție și a pledat pentru proceduri mai rapide și mai clare în cazul Georgescu, pentru a nu pune sub semnul întrebării integritatea sistemului judecătoresc.



