Neagoe Basarab, supranumit „Marc Aureliu al Ţării Româneşti”, a domnit peste Ţara Românească începând din februarie 1512, după înfrângerea lui Vlad cel Tânăr. De origine nobilă, el a primit o educaţie aleasă de la călugărul Macarie de la Bistriţa, patriarhul Nifon şi Maxim Brancovič, dobândind cunoştinţe aprofundate în mai multe limbi europene, greacă, slavonă şi latină.
Domnia sa s-a caracterizat prin măsuri de dezvoltare economică, reorganizarea armatei şi susţinerea culturii. A participat la tipărirea unor lucrări bisericeşti importante – Liturghierul (1508), Octohul (1510) şi Tetraevanghelarul (1512) – primele de acest fel în ţară. A ctitorit Biserica Mănăstirii Curtea de Argeş, Biserica Sf. Gheorghe şi cea a Mitropoliei din Târgovişte.
Între 1517 și 1521, a scris sau a dispus întocmirea operei „Învăţăturile către fiul său Teodosie”, considerată un monument de literatură, filozofie şi elocvenţă. Domnia sa, caracterizată prin „bună pace”, a generat creştere demografică şi ridicarea nivelului de trai. După o lungă suferinţă, a fost înmormântat la Argeş.
