O mărturie publicată recent într-o culegere dedicată femeilor aflate în criza de sarcină aduce în lumină durerea unei femei din Timișoara, ajunsă la 60 de ani. După aproape patru decenii de căsnicie, soțul i-a mărturisit că iubește pe altcineva. Șocul și depresia care au urmat au adus la suprafață o rană mai veche, purtată tăcut: sentimentul că nu mai are inimă, că nu mai este capabilă de iubire.
Astfel de cuvinte, spun cei care însoțesc duhovnicește femei aflate în suferință, ascund adesea o povară nemărturisită. Biserica numește avortul lepădare de prunci și îl socotește păcat greu, dar niciodată dincolo de iertare. Nicio femeie nu este definită de cel mai greu ceas al vieții sale, iar mila lui Dumnezeu întrece orice cădere mărturisită cu smerenie.
Calea vindecării trece prin Spovedanie, prin canonul primit ca leac, nu ca pedeapsă, prin rugăciunea pentru pruncii nenăscuți și prin milostenie. Sfânta Liturghie rămâne locul unde sufletul singur se regăsește neînsingurat, iar rana, oricât de adâncă, poate deveni loc de vindecare și de întoarcere spre iubire.
Citește mărturia completă pe ortodoxia.me.
