O mărturie ajunsă la un preot și publicată în presa bisericească vorbește despre o femeie care a trecut prin trei avorturi și care, abia după mulți ani, spune că a înțeles greutatea faptei sale. Cuvintele ei sunt simple și fără căutare de scuze: la vremea aceea, crezuse că este doar o rezolvare a unei situații grele, nu o pierdere de neșters. Cu timpul însă a simțit un gol pe care nimic nu l-a putut umple, o tristețe fără explicație și gândul mereu viu la copilul care ar fi crescut acum.
Biserica Ortodoxă numește avortul păcat greu, dar învață deopotrivă că nicio cădere mărturisită cu adevărată căință nu rămâne fără iertare. Preotul nu judecă, ci ridică, iar spovedania este primul pas către vindecare, urmat de rugăciune pentru pruncii nenăscuți, milostenie și apropierea statornică de Sfânta Liturghie. Consecințele avortului nu se opresc la suflet – ele lasă urme și în trup, și în familie – dar drumul spre lumină rămâne mereu deschis.
Mărturia aceasta este, în esență, un îndemn: cine poartă o astfel de rană să nu amâne spovedania, iar cine se află în fața unei asemenea hotărâri să caute ajutor înainte de a o lua. A înțelege, spune femeia, a fost deja începutul vindecării.
Citește mărturia completă pe ortodoxia.me.
