Liderul belarus Aleksandr Lukașenko încearcă să păstreze o oarecare independență față de Kremlin, în ciuda dependenței sale crescânde după represiunile din 2020. Specialista în Europa de Est Anaïs Marin explică că Minsk a permis Rusiei să folosească teritoriul său pentru invazia Ucrainei, dar a evitat trimiterea trupelor belaruse în conflict și a lăsat deschise canale de comunicare cu Occidentul. (potrivit Descoperă).
Strategia lui Lukașenko, numită „dictaplomacy”, s-a bazat ani la rând pe amenințarea normalizării relațiilor cu Uniunea Europeană pentru a obține concesii de la Moscova. După protestele masive din 2020 și izolarea care a urmat, această tactică a pierdut eficacitate, iar președintele belarus a devenit aproape complet dependent de Putin. Cu toate acestea, în mai și iunie 2026, Lukașenko a cerut un compromis între Rusia și Ucraina și a deschis posibilitatea discuțiilor cu administrația Trump.
Uniunea Europeană menține sancțiuni asupra regimului belarus, prelungite până februarie 2027, vizând 310 persoane și 46 entități. O eventuală repoziționare a Minskului nu ar însemna democratizare reală, avertizează Marin, ci o nouă tentativă de a folosi relațiile occidentale ca pârghie în negocierile cu Moscova.
Sursa: Descoperă.
