Guvernul Ciolacu prelungește valabilitatea cardurilor de energie pentru sprijinirea cetățenilor cu încă două luni. Fără această nouă măsură, aproape jumătate dintre beneficiari ar fi rămas cu fonduri neutilizate pe aceste carduri.
Această decizie vine ca răspuns la numeroasele solicitări primite din partea cetățenilor, care au evidențiat dificultatea de a folosi fondurile alocate pentru a plăti facturile de energie din timpul iernii, având în vedere că acestea sunt emise abia în luna aprilie.
”Am prelungit valabilitatea cardurilor de energie până la 31 mai 2024 pentru a se putea plăti facturile care ajung cu întârziere aferente lunii februarie și lunii martie. Practic tot pentru aceeași perioadă de eligibilitate, tot până la facturile aferente lunii martie”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu.
Atât premierul Marcel Ciolacu cât și ministrul PSD al Fondurilor Europene, Adrian Câciu, au luat în considerare această problemă, iar singura soluție a fost prelungirea valabilității cardurilor.Aceste carduri sunt finanțate din fonduri europene.
”Am avut discuții o discuție și cu beneficiarii și cu furnizorii. (…) Banii rămâneau pe card, neconsumați și atunci am prelungit perioada. Până la 31 mai aceste carduri pot fi folosite”, a explicat ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu.
Aproximativ 2,8 milioane de gospodării au primit carduri de energie în valoare de 1.500 de lei, în două tranșe, cu care se pot achita facturile la energie electrică, gaze sau achiziția de lemne de foc. Potrivit datelor de la Ministerul Fondurilor Europene, peste 1 milion de beneficiari au încă bani pe aceste carduri și, în cazul în care nu era prelungită valabilitatea lor, banii ar fi rămas neutilizați. Astfel, măsura luată de Guvernul PSD va permite tuturor cetățenilor să utilizeze fondurile rămase pentru a acoperi costurile facturilor din timpul sezonului rece.
În plus, în cadrul aceleiași inițiative, PSD a implementat o serie de măsuri pentru a proteja puterea de cumpărare a cetățenilor cu venituri mici și medii, printre care prelungirea plafonării la prețurile pentru energie până în 2025 și limitarea adaosurilor comerciale la alimente până la finalul anului 2024.
Banii pe voucherele pentru alimente, înainte de Paște
Tot pe fonduri europene, la inițiativa PSD, aproximativ 2,6 milioane de români cu venituri mici beneficiază de vouchere pentru alimente în valoarea de 250 de lei. Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, Ministerul Fondurilor Europene va transfera banii pe aceste carduri până la 25 aprilie, astfel încât sumele să poată fi cheltuite și pentru cumpărăturile pentru masa de Paște.”Vom veni în perioada 15-25 aprilie cu o nouă tranșă de 250 de lei pentru beneficiarii tichetelor sociale, pentru ca cei care au aceste carduri să beneficieze de acest sprijin înainte de Paște”, a mai spus ministrul Câciu.
La propunerea PSD, voucherele sociale se vor acorda și în 2024, sursa de finanțare fiind din fonduri europene. ”De exemplu pentru că inflația este încă sus, am ales să dăm 250 de lei la două luni. Pe program, din 2025, este 125 de lei la șase luni. Toată lumea a zis că se taie banii de la vouchere. Nu, nu se taie de la vouchere! (…) În toamnă, când se face strategia fiscal-bugetară, când se face pachetul de măsuri, vedem cum stăm. Poți veni cu alte măsuri de sprijin astfel încât să eviți erodarea puterii de cumpărare”, a mai completat Adrian Câciu.
Cele două măsuri de sprijin pentru persoanele vulnerabile, vin în completarea protecției sociale realizate prin plafonările de prețuri promovate de PSD în sectoarele marcate de speculă și comportamente comerciale excesive în defavoarea cetățenilor, respectiv în piața de energie, alimente, instituții de credit sau RCA.