Cercetătorii de la Arizona State University au descoperit explicația științifică pentru care câinii de talie mare trăiesc semnificativ mai puțin decât rasele mici. Studiul, publicat în revista Science, a analizat modificările epigenetice la 864 de câini, cartografiind peste 3 milioane de situri genetice și găsind răspunsul în modul cum se modifică ADN-ul în timp.
Metilarea ADN-ului controlează activarea genelor fără a altera secvența genetică de bază, funcționând ca indicator al vârstei biologice. Procesul de îmbătrânire este marcat de pierderea treptată a acestor marcaje de reglare, în special în regiuni cromozomiale cunoscute sub numele de „gene săritoare” sau elemente transpozabile. Atunci când își pierd marcajele, aceste gene pot deveni active, multiplicându-se și inserându-se în alte zone ale genomului, provocând leziuni celulare și boli asociate bătrâneții.
Rasele gigante pierd metilarea elementelor transpozabile cu aproximativ 35% mai rapid pe an comparativ cu rasele mici, explicând rata lor accelerată de îmbătrânire. Cercetătorii au observat și diferențe între sexe, femelele având o metilare mai scăzută pe cromozomul X. Deoarece câinii împart același mediu și îngrijire medicală cu oamenii, controlul marcajelor epigenetice ar putea deveni direcție promițătoare pentru terapii de prelungire a duratei de viață sănătoase la ființe umane.
