Un cutremur mediu s-a produs duminică, 19 octombrie, la ora 11:52, în zona seismică Vrancea din județul Buzău, informează Radio România Actualități. Fenomenul seismic a avut magnitudinea de 4,8 și s-a manifestat la o adâncime de 76,5 kilometri, potrivit Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Seismul s-a resimțit în apropierea mai multor localități importante din regiunea Moldovei și Munteniei. Cutremurul a fost localizat la 46 de kilometri sud-est de Brașov, 53 de kilometri sud-est de Sfântu Gheorghe, 56 de kilometri nord de Ploiești, 64 de kilometri sud de Buzău, 78 de kilometri nord-est de Târgoviște și 86 de kilometri sud de Focșani.
Sursa: Radio România Actualități.



