Porumbeii voiajori sunt antrenați să revină la propriul porumbar, nicidecum să urmeze un traseu prestabilit. Pregătirea lor începe cu familiarizarea cu adăpostul, apoi cu zboruri progresive din distanțe din ce în ce mai mari, dezvoltând experiența de navigație și recunoașterea reperelor locale.
Pentru a se orienta, păsările folosesc un sistem complex de tip „hartă și busolă”. Acestea se bazează pe distribuția mirosurilor din jurul porumbarului, pe poziția Soarelui (compensând schimbarea sa orară), pe informațiile câmpului magnetic terestru și pe repere vizuale precum drumuri, râuri sau clădiri. Cercetări recente au identificat macrofage bogate în fier din ficat, care ar putea detecta câmpul magnetic, deși mecanismul complet rămâne neclar.
Porumbeii care nu se întorc ajung în locuri diverse: unii se opresc pe acoperișuri sau copaci pentru odihnă, intrând apoi într-un porumbar străin; alții sunt ucși de răpitoare, pisici sau accidente cu vehicule. Furtunile, ceața, boala și lipsa experienței provoacă abateri majore. Dacă găsiți un porumbel cu inel, oferiți apă și semințe, apoi contactați o asociație columbofilă pentru identificare.
