Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat, potrivit Radio România Actualități, planul de înzestrare a Armatei României pentru perioada 2027-2036. Documentul asigură alinierea între necesitățile operaționale de echipamente militare și resursele financiare multianuale alocate apărării.
Planul facilitează consolidarea capabilităților existente și introducerea altora noi, sustenabile, flexibile și mobile, capabile să răspundă riscurilor și amenințărilor curente. România s-a angajat la summitul NATO de la Haga să majoreze alocarea bugetară până la 5% din PIB până în 2035, din care 3,5% pentru cheltuieli de apărare și 1,5% pentru cheltuieli asociate domeniului.
Creșterea alocațiilor bugetare pentru apărare reprezintă o oportunitate semnificativă pentru industria de profil din România, conform comunicatului transmis de Administrația Prezidențială.
Sursa: Radio România Actualități.



