Premierul bulgar, Rumen Radev, a confirmat, miercuri, că țara sa oprește ajutorul militar pentru Ucraina. Potrivit oficialului de la Sofia, Bulgaria a furnizat deja suficiente arme Ucrainei, iar prioritatea principală a guvernului său este securitatea și bunăstarea cetățenilor bulgari. Rumen Radev a făcut aceste comentarii la începutul ședinței de astăzi a guvernului.
„Guvernul pune capăt furnizării de armament din partea armatei bulgare către Ucraina. Am oferit deja suficient, iar țara noastră continuă să sufere pierderi socio-economice din cauza acestui război sângeros. Suntem convinși că o soluție pașnică nu va fi atinsă prin mijloace militare. De aceea, facem din nou apel la o abordare cuprinzătoare și realistă a acestui război și la căutarea unei soluții diplomatice.”, a declarat premierul bulgar.
Radev a corelat această decizie și cu prioritățile statului în domeniul securității și apărării.











