Sigur ai uitat măcar odată încărcătorul de la telefon, tabletă sau laptop în priză o zi sau chiar două. Ce nu știai este cât pot consuma acestea lăsate așa, chiar dacă nu sunt conectate la un device.
Cei de la zdnet.com, au calculat pe baza unei aplicații (WattsUp? Pro) care poate măsura câtă energie electrică poate consuma un dispozitiv, care este cantitatea de energie consumată de încărcătorul unui singur smartphone și care sunt costurile pe care le implică o obișnuință de acest tip, scrie Playtech.
Astfel, pentru că fiecare dispozitiv consumă în mod diferit energie, în funcție de puterea pe care o are – putere care este exprimată în wați pe oră (Wh), costurile finale vor fi altele. Spre exemplu, un dispozitiv care are puterea de 1000W va folosi pe parcursul unei ore 1KWh, în timp ce unul cu o putere de 100W va consuma aceeași cantitate în 10 ore.
În ceea ce privește costurile, în România un 1KWh de putere consumată te costă aproximativ 0,53 lei.
Dacă lași în priză un încărcător de telefon care nu este atașat unui dispozitiv, acesta va consuma energie electrică, pe care o vei putea sesiza la finalul lunii la costul total al facturii. Conform acelorași surse, aflăm că un încărcător de iPhone se folosește de cam 130Wh pe lună, ceea ce înseamnă că pe an se ajunge la 1,5 KWh consumați, deci la costuri mai mici de un leu.
Deși nu pare mult (de fapt nu pare să aibă vreun sens să mai facem efortul de a scoate încărcătoarele din priză, mai ales pentru că cinci încărcătoare conectate constant la priză te constă mai puțin de 5 lei pe an), fiecare încărcător în parte poate determina un cost mai mare sau mai mic, iar cele care nu sunt originale vor consuma mult mai multă putere (de cam 10 ori mai multă energie).