Mai bine mai târziu, decât niciodată, spune un citat celebru. Așa sperăm să fie și în cazul acestui dosar al Revoluției, amânat nu doar de cei care au preluat puterea după 1989, ci de toate guvernele care au urmat, în cei 26 de ani de ”democrație”. În ultimul timp, politica se face mai mult pe Facebook, pentru că e mai comod, dar nici măcar în postările de pe rețeaua de socializare nu am văzut ca vreun politician să aducă în discuție redeschiderea dosarului care demască crimele comise împotriva propriului popor. A venit vremea ca cei care au confiscat idealurile Revoluției, cei care au creat și au cultivat haosul pentru a se folosi de viețile unor oameni nevinovați, să plătească pentru faptele lor.
Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara, esența Revoluției, prin care se cerea ca timp de trei legistraturi consecutive să nu fie admis niciun fost reprezentant al Partidului Comunist sau al Securității în funcții publice, a deranjat pe mulți din cei care stăteau la pândă pentru a prelua puterea. Așa s-a ajuns ca la conducerea țării să revină, sub umbrela FNS-ului, tot reprezentanți ai comuniștilor, iar România să piardă, din nou, un tren important în drumul către democrație. Eram atunci, mulți dintre noi, destul de naivi încât să credem în lozinca aceea care spunea că e mai bine să îl alegem pe Iliescu, în dauna lui Rațiu sau Câmpeanu, pentru că el ”a mâncat salam cu soia, aici, cu noi, nu a făcut averi în străinătate”. Ce mare eroare, plătită atât de scump ulterior, mai ales la nivel de imagine internațională.
Aproape 1200 de tineri au murit în acele zile. Părinții, frații, soțiile, copiii celor morți nu mai au lacrimi pentru a plânge. Au plâns atâția ani, iar durerea lor este și mai mare când văd acum, la 26 de ani de la acele tragice evenimente, că nimeni nu a plătit pentru moartea atâtor oameni nevinovați. Dimpotrivă, criminalii de atunci au devenit lideri politici, au făcut averi impresionante și sunt bine-mersi, duc o viață de huzur, nu au nicio remușcare referitoare la felul în care au distrus atâtea vieți. Dosarul Revoluției este unul foarte stufos, cu multe aspecte de lămurit, dar extinderea urmăririi penale cu privire la crime impotriva umanității este cea mai așteptată măsură luată de procurorii Parchetului General.
Românii așteaptă, de 26 de ani, să afle adevărul despre Revoluția din 1989. De câte ori a fost redeschis acest dosar, cei asupra cărora planau suspiciuni au făcut presiuni și, prin relații și manevre cu foștii colaboratori, au forțat clasarea lui. Acum, odată cu această veste, legată de noua încadrare a faptelor, oamenii așteaptă detalii clare, cu nume, cu arestări pentru cei care au comis crimele, nu cu tărăgănarea termenelor de judecată. Este timpul să dovedim că, în ciuda irosirii atâtor șanse de a ajunge printre țările civilizate, în România se dorește aflarea adevărului. Nu este doar un act de justiție, este și un omagiu, o reverență, în memoria acelor tineri care și-au dat viața pentru ca noi astăzi să trăim în libertate. Nu există altă dreptate decât adevărul. Vrem să știm adevărul, vrem ca cei care au comis crimele să plătească pentru ele.
Cristian Huluban