Un proiect revoluționar poate ajuta oamenii sărmani din zonele izolate. Doctorița Daniela Paica nu-și așteaptă pacienții la cabinet, ci străbate sute de kilometri pentru a ajunge la aceștia.
Imaginea unui cabinet medical este, pentru cei mai mulți dintre noi, asociată cu cozile interminabile, cu mulți nervi și consultații făcute mai mult în grabă, doctorii având nevoie de timp pentru a rezolva problemele zecilor de oameni care așteaptă o consultație, o trimitere sau o rețetă. Din cauza acestor veșnice probleme, ziua când trebuie să mergem la medic este, în general, o zi pierdută. Nu mai avem timp și nici chef să rezolvăm și alte treburi, după ce am așteptat atâtea ore pe culoarele unităților medicale.
Iata că există însă și doctori care aleg o altă cale, mult mai grea, pornind de la adevărata vocație a unui medic, aceea de a-i îngriji, de a-i ajuta pe cei cu probleme de sănătate. Medicul Daniela Paica e demarat un proiect revoluționar, numit telemedicină, prin care pacienții aflați în localități mai îndepărtate pot beneficia de consultul unei medic specialist. Avantajul oferit de acest proiect este dat și de echipamentele performante, care asigură comunicarea în timp real dintre un medic aflat în teritoriu și medicul specialist, asigurând astfel o mult mai rapidă diagnosticare a problemelor de care suferă pacientul.
Acest proiect, numit ”Împreună pentru sănătate” pus pe picioare de Fundația timișoreană de Ajutor Medical Profilaxis, poate fi primul pas dintr-o campanie la nivel național prin care pacienții fără posibilități materiale pot să beneficieze de tratament, mai ales în cazul celor cu boli cronice. Prezența unei stații mobile în teritoriu, în casele celor care nu-și pot permite un drum la oraș, fie din motive de distanță, fie din motive de ordin pecuniar, este o idee unicat pentru această zonă a Europei. Medicul Daniela Paica și colegii săi merită nu doar să fie felicitați, cât mai ales susținuți pentru felul în care reușesc să lupte pentru binele oamenilor. Aceasta este cu adevărat vocația unui medic, mai ales în România, unde întreg sistemul sanitar are nevoie de un nou suflu.
Prin metoda inițiată de medicul Daniela Paica multe boli ar putea fi prevenite, nu s-ar ajunge la cazuri grave, iar telemedicina tocmai de acest aspect se ocupă, ajungând în zonele izolate din munți, în locuri unde mulți oameni nu pot beneficia de un ajutor medical competent. Medicul Daniela Paica străbate și distanțe de 200 km într-o zi, mergând de multe ori și pe jos, prin locuri greu accesibile, pentru a fi lângă oamenii care nu pot ajunge la un consult, și reușește prin energia și dăruirea ei să salveze vieți. Se spune că medicina este ștință și conștiință, încălzite de iubirea față de oameni. Daniela Paica, medicul care nu așteaptă pacienții la cabinet, este cel mai bun exemplu în acest sens.
Cristian Huluban